Nu întotdeauna ceea ce așteptăm să se întâmple se și întâmplă. A avea așteptări este firesc si nu cred că există cineva care să nu aibă așteptări. Ceea ce este greșit să ne setăm așteptări pornind de la dorințe și nu de la realitate. Așteptările trebuie să fie realiste, adică să fie în concordanță cu realitatea în care trăim. Nu pot să mă aștept ca lucrurile sau oamenii să fie așa cum cum îmi doresc eu. Prin simpla mea dorință nu pot schimba realitatea și oamenii nu se schimbă doar pentru că eu îmi doresc asta. De aceea setarea așteptărilor trebuie să fie calibrată la realitate. Altfel, nu este altceva decăt gândire magică și va sfârși cu o mare dezamăgire. Nu întotdeauna ceilalți sunt de vină pentru că așteptările noastre nu s-au îndeplinit, ci modul în care noi ne-am construit aceste așteptări nu a fost adecvat.

