A rămâne tu însuți în compania altuia și a te simți însoțit rămânând singur, iată, așa cum spunea Guy Corneau, paradoxul esențial al vieții noastre relaționale, căci dragostea nu este nici topire într-un unic trup imaginar, nici retragere în turnul singurătății de cristal, ci mai curând un dans între două centre de greutate care, deși se rotesc unul în jurul celuilalt, își păstrează orbita distinctă; și poate că adevărata probă a maturității interioare nu este să iubești până la uitare de sine, ci să iubești rămânând tu însuți, să te lași văzut în fragilitatea ta, fără a te dizolva în privirea celuilalt, și totodată să oferi celuilalt libertatea de a fi, chiar și atunci când acel „a fi” nu îți confirmă așteptările.
În psihologie se vorbește adesea despre atașament și diferențiere, două procese care par să se excludă și totuși se hrănesc reciproc: copilul se simte suficient de sigur lângă mama lui încât să exploreze lumea, iar adultul, transpunând aceeași logică, caută o relație în care să poată aparține fără a fi înghițit, în care să se poată întoarce fără să-și piardă drumul propriu. În realitate insă ne rătăcim ușor, confundând intimitatea cu dependența, apropierea cu posesia, devotamentul cu sacrificiul pentru că este greu să înțelegi că iubirea nu cere ca tu să renunți la rădăcinile tale, ci să le întinzi, să le lași să respire, chiar dacă asta înseamnă că uneori partenerul nu se va recunoaște în aceeași imagine fixă a începutului. Poate că ai trăit și tu iluzia că a iubi înseamnă a spune mereu „da”, că armonia înseamnă evitarea conflictului, că liniștea se cumpără prin tăcere, dar câte fisuri se ascund în acest „da” spus din teamă de abandon și cât de străin ajungi să devii de tine însuți atunci când nu mai ai curajul să spui „nu”, când încerci să-ți modelezi contururile după chipul dorințelor altuia, uitând că niciun chip nu se poate reflecta limpede într-o oglindă spartă. În terapie se dezvăluie adesea acest joc subtil dintre autonomia personală și nevoia de conexiune: oameni care se simt sufocați în cuplu pentru că nu pot respira în afara aprobării partenerului, sau oameni care fug mereu spre singurătate, incapabili să rămână suficient de aproape pentru a fi atinși de intimitate.
Și atunci întrebarea devine: cum poți să rămâi aproape fără să te anulezi, cum poți să te lași atins fără să devii dependent, cum poți să te simți acasă lângă altul fără să-ți pierzi propria identitate interioară? În mod paradoxal, tocmai spațiul dintre doi oameni hrănește legătura lor: nu fuziunea, ci diferența, nu suprapunerea perfectă, ci intersecția fertilă a două drumuri, căci atunci când doi oameni își oferă libertate, nu golul se instalează, ci posibilitatea ca fiecare să crească, iar iubirea să nu devină o celulă, ci o grădină. Imaginează-ți un copac care își întinde ramurile spre lumină, iar lângă el alt copac care crește în direcția lui proprie, rădăcinile lor se ating, pământul le este comun, dar trunchiurile rămân distincte; dacă ai încerca să le unești artificial, ai strivi seva amândorura, iar dacă le-ai separa prea mult, ar pierde sprijinul pământului împărțit. În relațiile umane se întâmplă același lucru: fără rădăcini comune, fără acel sentiment de apartenență legătura dintre parteneri se usucă; fără spațiu pentru ramuri distincte, iubirea devine sufocare. Și atunci te poți întreba: Unde ești tu în relația ta? Cât din viața ta trăiești pentru tine și cât pentru celălalt? Când spui „noi”, îți pierzi glasul sau îl regăsești într-o armonie mai amplă? Cum ar arăta o relație în care libertatea și apartenența nu s-ar exclude, ci s-ar potența reciproc?
Cred răspunsul la aceste întrebări se află în curajul de a rămâne, dar nu oricum, ci rămânând autentic, în capacitatea de a accepta că celălalt nu este extensia ta, ci un univers la fel de vast și de străin uneori, în disponibilitatea de a asculta nu doar cu urechile, ci și cu răbdarea de a nu înțelege imediat, de a nu traduce totul în funcție de tine. Și mai cred că adevărata probă a iubirii nu este cât de mult ești dispus să pierzi din tine pentru celălalt, ci cât de mult ești dispus să rămâi tu însuți lângă el, fără a-ți trăda ființa. Într-o lume în care relațiile sunt adesea privite ca o garanție împotriva singurătății, paradoxul rămâne valabil: doar cine se simte capabil să stea singur poate să rămână într-o relație fără să o transforme într-o cârjă și doar cine își păstrează identitatea poate să ofere un adevărat dar al prezenței sale, căci altfel nu dăruiești iubire, ci doar teamă mascată.
Așadar, libertate și apartenență, două jaloane aparent contradictorii, dar fără de care iubirea nu poate să respire, doi poli între care se țese dansul fragil și grandios al relației, iar întrebarea rămâne pentru fiecare dintre noi: Ai curajul să rămâi întreg chiar și atunci când te lași atins de altcineva, ai curajul să fii tu însuți și totuși să rămâi împreună?
Arhive
Intrebarea pe care mi-a pus-o o clienta “ Cine sufera mai mult, cel care pleaca sau cel care ramane?”Primul impuls este sa spui ca cel care ramane, dar…
suferinta este o experienta unica, nu o putem compara. Din afara relatiei esti tentat sa judeci, sa emiti verdicte, sa pui etichete. Gresit! Numai cei implicati stiu adevarul; de pe margine noi putem doar sa ne imaginam ceva prin prisma experientelor proprii. Este dureros cand o relatie se termina, pentru ca ea inseamna o parte din viata celor doi. Sa pastrezi resentimente, sa-l urasti pe celalalt, inseamna o alta parte din viata irosita. Pastreaza amintirile frumoase, multe, putine, cate sunt, si primeste cu incredere ceea ce-ti va scoate viata in cale in continuare!
Partajează asta:
Barbatul din viata ta
Barbatul din viata ta, cel pe care il iubesti si cu care vroiai sa-ti impart cat mai multi ani, te-a mintit. Nu stii daca a facut-o ca sa nu te faca sa suferi sau a facut-o ca sa se apere pe el. Si de fapt nici nu mai conteaza. Ceea ce ramane este minciuna in sine.
Cand barbatul pe care il iubesti te minte nu-ti ramane decat sa te retragi si sa-i doresti sa fie fericit fara tine! Nu poti continua sa stai langa un om care a strecurat intre tine si el ceva ce nu va apartine. Si daca pleci nu inseamna ca nu vei suferi, ca nu vei plange in tacere si nu vei avea momentele tale de amaraciune. Insa toate acestea vor trece si dupa ce iti vei consuma si ultima picatura de dragoste pentru el, vei gasi puterea sa mergi mai departe, sa cauti si sa gasesti o alta persoana care sa merite sa intre si sa ramana in viata ta.
Sa stai langa un barbat care te-a mintit? Nu se poate. Oricat de mult l-ai iubi sau tocmai de aceea nu mai poti ramane. El nu mai este barbatul de care te-ai indragostit. Acela a disparut odata cu minciuna. Cel care te facea sa simti fluturasi in stomac, a carui prezenta o cautai continuu, a carui voce doreai sa o auzi inainte de a adormi si pe care erai obisnuita sa-l vezi dimineata langa tine, acela nu mai este. Cel de acum, de langa tine, este o alta persoana, total diferita si pe care nu o mai vrei in viata ta. Caci odata zdruncinata increderea, totul incepe sa se surpe. Minciuna, asemeni apei, se insinueaza subtil si distruge tot ceea ce a fost construit in timp si cu dragoste. Si daca ramai, vei ajunge sa-l urasti si sa te urasti, iar amintirile iti vor fi umbrite de suspiciuni si neincredere.
Cel de langa care pleci nu stii cine este si nici nu vrei sa-l cunosti. Nu-i mai vrei imbratisarea, nu mai vrei sa te trezesti dimineata langa el, nu mai vrei sa adormi seara in bratele lui. Asa ca pleci si inchizi usa peste o parte din viata ta, iar amintirile vor pastra parfumul barbatului de care te-ai indragostit.
Partajează asta:
Criza vârstei de mijloc
Tot auzim vorbindu-se de criza vârstei de mijloc și asta cu referire îndeosebi la bărbați. Ce se ascunde de fapt sub această criză?
Căsătoria pune bazele întemeierii unei familii (chiar dacă în ziua de azi familia se poate constitui și fără oficializarea unei legături prin căsătorie – dar acesta este un alt subiect pe care îl voi aborda altădată). După căsătorie cei doi parteneri își stabilesc prioritățile personale și comune: să-și ia o casă, să-și cumpere mașini, să-și facă o carieră în profesie, să aibă copii, să călătorească etc. Anii trec și toate lucrurile din listă se bifează unul cîte unul. Amândoi sunt concentrați pe viața de zi cu zi, asaltați de tot felul de sarcini personale și profesionale astfel încât relația de cuplu nu mai este o prioritate; ea devine subînțeleasă, pusă în stand-by și pe măsură ce trec anii devine parcă mai greu de reînnodat firul din momentul unde a rămas suspendat. Se nasc copiii, intervin alte probleme cu care cei doi parteneri nu s-au mai confruntat si relația lor este pusă la o noua încercare: armonizarea calității de părinte cu aceea de partener de cuplu. Greutățile sunt mari, mai ales pentru acele cupluri care nu au un ajutor din partea familiei de origine în cresterea copiilor. Apar mici frecușuri care scot acum la iveală frustrări mai vechi. Peste toate acestea se adaugă provocările profesionale și uneori greutățile din familiile celor doi: un părinte bolnav sau în vîrstă, probleme cu banii ale părinților, un frate sau o soră șomer/ă etc. Cei doi se descurcă și reușesc să înoate printre toate aceste probleme, dar urmele lăsate în cuplu sunt din ce în ce mai vizibile: apar conflicte pe tema părinților ți familiei celuilalt, pe tema cine ce face în casă, cine/cât timp se ocupă de copii, unuia i se pare că celălalt are mai mult timp pentru el neglijând obligatțiile familiale si tot așa. Relația de cuplu?! Este pusă în cui și rămâne acolo prăfuindu-se continuu cu trecerea timpului. Iar timpul trece, nu stă pe loc, copiii cresc, iar cuplul s-a transformat de fapt într-un parteneriat: doi oameni care au un trecut comun și atât. Atracția a dispărut demult, intimitatea nu mai este nici ea prezentă și ceea ce îi ține împreuna este obișnuința. Vârsta nu este nici ea un aliat pentru cuplu. La aproape 50 de ani, cei doi parteneri se trezesc că a cam trecut viața pe lângă ei, simt că le lipseste ceva, acel zvâc care te face să fii viu, să te bucuri de fiecare zi. Unii se hotărăsc să-și urmeze visele din tinerețe, oricare ar fi acelea. In categoria asta intră mai ales femeile care descoperă acum că au timp pentru ele și pot face acele lucruri pe care vroiau demult să le facă: să picteze, să scrie, să facă cursuri de design, să citească, să asculte muzică, să iasă cu prietenele, să meargă la wokshop-uri, conferinte etc. Dacă cuplul nu se reinventează, cum se zice adeseori, și cei doi parteneri nu-și găsesc pasiuni comune, atunci este foate greu să se evite criza. Barbații, in general mai pragmatici decât femeile, sunt mai puțin atrași de ideea de a-și urma hobby-urile puse de atâția ani în stand-by. Si apoi perspectiva nepoților care bat la ușă îi sperie și le activează frica de propria finitudine. Și ca să-și înfângă aceste frici se avântă în căutarea unei alte partenere care să-i valideze ca barbați și care să-i facă să se simtă vii. Unii trăiesc acum pasiunea vieții lor divortează și se aruncă într-un nou mariaj, alții, nu renunță la ceea ce au, dar în paralel au altă relație care le stârnește pasiunea și astfel se simt împliniți.
Oricum ar fi, din păcate, puține sunt cuplurile care să se redescopere, să reia procesul de construcție a legăturii emoționale și sexuale care i-a adus cândva împreună.
Partajează asta:
Comunicarea în relație
Atunci când îți permiți doar să fii și nu să joci un rol cu persoana de lângă tine, ei bine, de-abia atunci poți spune ca ți -ai găsit perechea!
Cum te simți în relație? Poți comunica deschis: Îi poți spune celuilalt ce gândești, ce simți, cum te simți când el/ea face ceva? Poți spune care îți sunt nevoile și ești la rândul tău în stare să-l asculți pe celălalt? Cât timp petreceți împreună?
Si lista de întrebări poate continua. Important este ce răspunsuri Din experiența mea de lucru în cabinet am constatat că cel mai adesea partenerii nu vorbesc despre ceea ce simt și treptat se produce o îndepărtarea a unuia față de celălalt. Femeile vorbesc despre cum se simt în relație cu prietenele lor. Le este mult mai ușor să-și împărtășească emoțiile și nemulțumirile din cuplu cu o prietenă decât cu partenerul; se simt înțelese de prietene, mai ales dacă si ele trec prin situații asemănătoare, primesc aprobare și sfaturi. Este o modalitate de descărcare și trebuie spus că ajută în sensul că vorbești cu cineva despre nemulțumirile tale și nu le macini singură. Ce trebuie însă subliniat este că nu rezolvă situația, că nemulțumirile nu dispar, emoțiile persistă și relația de cuplu se deteriorează încet, încet. Bărbații in schimb nu prea discută cu prietenii (ca să nu spunem că nu discuta deloc) despre emoțiile sau nemulțumirile lor, sau dacă o fac este ceva de suprafață, fără să pună accent pe cum se simt ei. Și la fel relația cu partenera nu se îmbunătățește de la sine.
De aceea în cabinet lucrez mult pe tehnici de comunicare, îi ajut pe clienți să intre în contact cu emoțiile lor, fie că este vorba de furie, frică, rușine sau vină, și să învețe să le comunice și celuilalt. Iar cel mai important, să învețe să asculte, să-l asculte pe celălalt fără să intre în defensivă, fără să atace, fără să țină cu orice preț să demonstreze că are dreptate; de multe ori ceea ce este corect din punctul de vedere al unuia, nu este neapărat bun pentru celălalt. Într-o relație predomină foarte mult nuanțele de gri, nu în sens peiorativ, ci ca formă de asigurare a unui echilibru în desfășurarea de zi cu zi a relației.
Partajează asta:
Copiii și divorțul
Atunci când părinții divorțează, copiii pot reacționa în moduri foarte neașteptate. Reacțiile lor emoționale variază foarte mult de la copil la copil și includ:
– furie, confuzie, frustrare, speranță, agitație, teamă, vină, dezamăgire, trădare, ușurare, abandon, tristețe, îngrijorare
Care dintre stările de mai sus le-ați identificat a copiii voștri? Sunt și alte manifestări emoționale pe care le-ați observat și care nu se regăsesc în listă?
De multe ori, părinții sunt atât de focusați pe rolul lor de parteneri încât nu mai reușesc să vadă ce se întâmplă cu copiii lor în procesul traumatic care este divorțul. Și de multe ori, aceștia se simt neglijați, abandonați, neimportanți. Ceea ce trebuie să faceți este să va dați un pas în spate și să încercați să puneți deoparte resentimentele față de partener. Astfel, cu detașarea pe care poziția de observator ți-o dă, veți fi în stare să vedeți în adevărata lumină sentimentele copiilor și veți reuși să le înțelegeți durerea și să le fiți aproape. Ei au nevoie să simtă că sunt iubiți necondiționat de amândoi părinții și că divorțul este un proces care produce o ruptură între parteneri, și nu o ruptură între ei și voi. Partenerii, chiar dacă se despart rămân pentru totdeauna părinții copiilor, iar acest lucru trebuie nu numai spus ci și tradus în fapte. Pentru că dacă afirmațiile nu sunt urmate de acțiuni concrete se produce o confuzie și mai mare în sufletul copiilor. Pentru protecția și binele lor, uitați de animozitățile și conflictele care au dus la divorț și continuați să fiți părinții de care copiii voștri au nevoie.
Partajează asta:
Când ”NOI” nu mai există
Acel Noi cu care erai obișnuit a devenit Eu și Tu, două persoane care abia își mai vorbesc și chiar și atunci când o fac este doar pentru a-și aduce unul altuia acuze. Despărțirea a lăsat în urmă un trecut comun pe care nu ai cum să-l ștergi cu buretele: au fost ani petrecuți împreună, plini de vise și lucruri construite de voi doi pentru voi, sunt poate și copii pe care amândoi îi iubiți și de care vă veți ocupa în continuare.
Este greu să lași toate acestea deoparte și să-ți continui viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Emoțiile sunt puternice, resentimentele față de fostul partener/a, fie ca vrei sau nu, sunt și ele prezente. Și, pe lângă asta, sunt și aspectele practice legate de administrarea casei (facturi, întreținere, cumpărături, reparații, gospodărie etc) cu care va trebui sa te descurci de acum încolo.
Totul poate fi copleșitor și sentimentul de panică se poate instala. La fel și furia pe care o simți față de partener/a este prezentă și nu știi ce să faci cu ea. Sa-ți bagi capul în pământ ca struțul și să spui că nimic nu s-a întâmplat sau să te închizi în casă și să spui că nimic nu mai are rost, la fel ca și să dai vina pe celălalt pentru tot, nu este soluția care să te ajute cu ceva. Caută și cere sprjinul familiei, al prietenilor apropiați, al colegilor. Nu confunda cererea de ajutor cu slăbiciunea pentru că nu este; sunt momente în viață când ai nevoie de ajutor și trebuie să-l ceri. Și mai ai apoi și alternativa ajutorului pe care ți-l poate da un specialist: el te poate însoți în procesul acesta dificil de a face față unui divorț sau unei despărțiri, precum și să te ajute să înțelegi ce nu a funcționat și care au fost cauzele care au dus la acest deznodământ pentru a nu aduce tot balastul relației trecute în relația viitoare.
Partajează asta:
Copilul are nevoie de doi parinti
In urma unui divort, in mod inevitabil, intervin tot felul de schimbari in viata copilului, incepand de la faptul ca va ramane cu unul din parinti si pe celalat il va vedea doar din cand in cand, pana la schimbarea domiciliului, a scolii etc. Si pentru ca parintii sunt divortati, dar se implica amandoi in viata copilului, vor aparea diferente in ceea ce priveste modul de educatie si/sau crestere a copilului Aceste diferente nu sunt benefice pentru copil si ar fi bine ca inainte de a critica ceea ce nu face bine celalalt parinte, sa se incerce mai intai o armonizare a acestor diferente, in asa fel incat copilul sa fie cat mai putin afectat.
I
n practica mea am vazut multi copii care au dificultati de adaptare dupa divortul parintilor. Copiilor le trebuie un timp destul de indelungat ca sa inteleaga ceea ce s-a intamplat, de ce unul din parinti (de obicei tatal) nu mai sta cu ei, de ce atunci cand merge in vizita la celalalt parinte sunt alte reguli decat acasa etc. Conlucrarea celor doi parinti si buna cooperare in cresterea si educarea copilului ii asigura acestuia cadrul de stabilitate emotionala pentru a face fata schimbarilor si a se dezvolta armonios. Astfel cei doi parteneri trebuie sa lase deoparte frustrarile personale si sa excluda copii din ceea ce au ei de “impartit”; copiilor si asa le este greu sa faca fata despartirii parintilor, sa mai suporte si acuze de genul “semeni cu tatal tau/mama ta” este prea mult pentru ei.
De aceea, intotdeauna le recomand parintilor divortati care vin la consiliere sa excluda copii din “rafuiala” personala cu celalalt parinte si sa gaseasca o impreuna o linie comuna privind tot ceea ce tine de cresterea si educarea copiilor. Pentru ca dupa divort copilul trebuie sa stie ca are in continuare doi parinti care il iubesc si ii sunt aproape in egala masura
psih.Florentina Negrescu
Partajează asta:
Divort si pierdere
Te-ai despartit de partener/a, ce mare lucru, doar nu a murit nimeni! Da, auzim asta de la prieteni, rude, familie, colegi, cand exasperati ca noi ramanem in starea noastra de tristete ei nu mai stiu ce sa faca. Din pacate nu, nu-i asa: despartirea, fie ca vorbim aici de un divort sau de despartirea de un partener dintr-o relatie de cuplu alta decat casatoria, implica o pierdere. Pierdem odata cu partenerul si o bucata din viata noastra: avem amintiri comune, obiceiuri, lucruri pe care obsnuiam sa le facem impreuna (chiar daca in ultima vreme nu le-am mai facut), poate avem si copii. Si daca stam sa ne gandim, despartirea poate fi mai rea ca moartea. Cand moare cineva stim sigur ca nu-l mai putem vedea, atinge, fi impreuna, si asta din motive obiective. Cand te desparti, de cele mai multe ori, stii sigur ca nu-l mai poti vedea, atinge, vorbi cu celalalt, desi el nu a murit si toate astea sunt lucruri impuse de situatia in sine. Celalat continua sa aiba o viata a sa din care tu nu mai faci parte. Si asta te poate face sa te simti singur si abandonat.
Dupa o despartire trebuie sa tii doliu dupa persoana care a iesit, sau ai scos-o tu, din viata ta. Este procesul normal prin care sa-ti dai voie sa suferi, sa-ti traiesti durerea pierderii. Nu te chinui sa te prefaci ca nu s-a intamplat nimic pentru ca vor ramane urme, resentimente care te vor urma in viitoarea relatie. Stai cu tristetea ta, nu-ti fie frica de ea. Intrand in contact cu ceea ce simti incepi, de fapt, procesul de recuperare. Da-ti voie sa plangi, da-ti voie sa rememorezi momentele placute, da-ti voie sa ierti: pe tine si pe celalat. A ierta nu inseamna ca esti de accord cu ceea ce s-a intamplat, cu ceea ce a facut sau spus celalalt (poate a spus sau facut lucruri care te-au durut, te-au facut sa suferi), ci doar iei nota de ele si le dai inapoi celui sau celei caruia ii apartin, ele nu sunt ale tale. A ierta nu inseamna sa ignori si sa dai deoparte tot ce s-a intamplat. Din contra presupune sa intelegi acele comportamente, ganduri, emotii ale tale pe care le-ai avut in vechea relatie si care lasate sub imperiul furiei si resentimentelor vor iesi la suprafata si in urmatoarea ta relatie.
Partajează asta:
FEMEILE SI DIVORȚUL – partea a V-a
După divorț, rolurile tale în familie se vor schimba. Este posibil să fii pusă în situații nefamiliare, pentru că fostul se ocupa, până acum, de ele:
- Să ții contabilitatea cheltuielilor curente ale casei și să plătești prin internet facturile de curent, gaze, întreținere
- Să repari un robinet la baie
- Să schimbi un bec
- Să ții evidența sau să refinanțezi un credit
- Să duci mașina la service pentru revizia
Toate acestea, împreună cu multe altele pe care deja le aveai de făcut, pot părea împovărătoare și teama că nu le vei putea rezolva pe toate se poate să te copleșească, cel puțin la început. Dacă însă vei face liste cu tot ceea ce este de făcut și să prioritizezi acțiunile, vei vedea că lucrurile nu mai sunt atât de înspăimântătoare. Da, era mult mai ușor când împărțeai cu cineva rolurile în casă, dar te poți descurca și singură! Cum spunea una din clientele mele: ”Mă iau la trântă cu fiecare frică a mea pe rând, ca să nu ma copleșească! Și așa reușesc să merg mai departe!”
sursa fotoȘ avantaje.ro
Partajează asta:
FEMEILE ȘI DIVORȚUL – partea a IV-a
Senzația, pe care multe femei ce trec printr-un divorț o experimentează, este aceea de pierdere a controlului asupra propriei vieți. Si poate fi absolut terifiant acest sentiment. Dacă însă vă amintiți că stă în puterea dvs să faceți alegeri, atunci veți simți că vă recâștigați controlul asupra vieții. Este foarte posibil ca, mai ales în primele saptămâni, din cauza sentimentelor intense, să nu fiți capabilă să vedeți nicio opțiume valabilă și să vă simțiți copleșită. Dar opțiuni există și nu trebuie decât să începeți să le observați. Și în acest context cred că v-ar fi de ajutor să știți ce alegeri au facut alte femei ce au trecut printr-un divorț. Astfel și dvs puteți alege:
– să acceptați că s-a terminat și să vă faceți planuri de viitor fără fostul partener
– să fiți prezentă pentru copii dvs
– să învățați noi abilități sau să reactivați unele dintre cele mai vechi
– să nu vă simțiți o victimă
– să vă petreceți mai mult timp cu prietenii pe care i-ați neglijat
– să va creați timp pentru dvs
– să nu vă lasați prinsă într-un joc de putere cu vechiul partener
– să nu faceți din copii un atu cu care să-l șantajați pe fostul partener
– să apelați la consiliere atunci când simțiți că lucrurile vă depășesc pentru a vă ajuta să vă clarificați gândurile/sentimentele și să învățați să vă dezvoltați noi strategii.
Incercați să fiți o femeie rezonabilă într-o situație nerezonabilă!
Sursa foto: acasa.ro
Partajează asta:
FEMEILE ȘI DIVORȚUL – partea a III-a
Separarea sau divorțul rareori se desfășoară lin, de cele mai multe ori procesul este unul cu suișuri și coborâșuri. Odata cu separarea, la pachet, pot veni sentimente de pierdere și durere, de amorțeală afectivă și chiar furie. Impactul emoșional al divorțului va testa puterea dvs de a face față și capacitatea de a avea grijă, în mod corespunzător, de propriile nevoi. Și mai ales trebuie să fiți pregătită să vă confruntați, în perioada imediat următoare divorțului, cu tot felul de ”decalnșatori” ce vor readuce în prim plan amintiri si sentimente ce pot fi greu de gestionat.
Întrebarea cu care multe femei se confruntă, pe langă ”De ce mie?, este: ”Cum ar trebui să mă simt? ” Răspunsul, pe care îl pot da, este că nu există un tipar universal valabil și nu există reguli referitoare la ceea ce ar trebui să simtă o femeie în momentul separării; fiecare reacționează în modul care îi este caracteristic. Important este să vă dați voie să simțiți, să nu negați emoțiile și să nu considerați că a plânge, a fi furioasă, speriată sau tristă sunt moduri inadecvate de comportament în această situație. Presiunea exterioară, de a trece peste cele întâmplate și a vedea partea bună a lucrurilor, este mare, mai ales dacă cei din anturaj, bine intenționați de altfel, vă spun lucruri de genul : ”Bine că ai terminat cu el, era un neisprăvit care nu te merita!” sau ”Acum vei putea să-ți găsești pe cineva mai bun!” etc. Nu lasați pe nimeni să vă spună ce ar trebui să simțiți! Puteți face cateva lucruri care vă vor ajuta să treceți, nu mai ușor ci doar să treceți, peste această perioadă din viața dvs. Astfel puteți alege să:
♦ vă creați o rutină care să vă distragă atenția de la ceea ce s-a întâmplat: să ieșiți cu prietenele la teatru, expoziții, filme, să citiți
♦ vă dedicați unui hobby pe care l-ați neglijat
♦ învățați căteva exerciții de relaxare ca să mai eliberați din presiune
♦ zâmbiți mai des
♦ învățați tehnici de coping
♦ vă alăturați unui grup de sprijin pentru femei divorțate
♦ participați la ateliere de dezvoltare personală
Facți tot ceea ce vi se potrivește, la momentul pe care îl considerați dvs ca fiind oportun!
Așa cum spunea una din clientele mele:”Viața nu se termină odata cu divorțul!”
Sursa foto: unica.ro
Partajează asta:
FEMEILE SI DIVORŢUL – partea a II-a
Multe dintre dvs poate ştiu deja cum este să pierzi un prieten apropiat sau o rudă. Insă multe dintre clientele mele spun că separarea este mai dureroasă şi mai greu de gestionat din cauză că partenerul trăieşte şi îşi continuă viaţa, uneori alături de o altă femeie, şi este greu să ignori această realitate.
Separarea este un proces complex și poate implica pierderea:
♦ partenerului şi a echipei parentale
♦ structurii familiei si a rutinei din familie
♦ contactului zilnic cu copiii dvs. dacă ei rămân cu partenerul
♦ casei familiei
♦ prietenilor și a vieţii sociale
♦ sprijinului și aprobarii din partea familiei de origine şi a comunităţii
♦ sensului și identităţii
♦ posibilităţii de a mai avea copii
♦ securităţii financiare
Aceste pierderi sunt deosebit de dificile si le trăiţi la intensitate maximă, dacă:
♦ nu aţi vrut separarea
♦ sunteţi nerealistă şi vă încăpăţânaţi să speraţi că poate vă veţi împăca
♦ vă simţiţi trădată de fostul dvs partener
♦ nu aveţi o rețea de sprijin sau sunteţi acuzată de prieteni că din cauza dvs s-a ajuns la divorţ
♦ vă temeţi de viitor pentru că nu sunteţi obişnuită să trăiţi singură.
În plus, separarea mai înseamnă, de cele mai multe ori, pentru femei şi asumarea responsabilităţii creşterii copiilor.
Separarea este extrem de dificilă şi este normal să experimentaţi emoţii intense de tristeţe, deznădejde, neajutorare, furie etc. Pentru a putea face faţă mai uşor tuturor acestor stări aveţi nevoie de o reţea solidă de sprijin formată din rude, prieteni, colegi. Nu vă închideţi în dvs şi nici nu negaţi emoţiile pe care le trăiţi. Ele fac parte din etapa de vindecare. Dacă însă cu toate eforturile făcute, perioada aceasta de distres tinde să se permanentizeze, apelaţi la un specialist. În acest fel veţi trece peste această etapă din viaţa dvs si nu veţi lăsa să se instaleze depresia într-o formă cronică.
Sursa foto:unica.ro
Partajează asta:
FEMEILE SI DIVORȚUL
Separarea și divorțul sunt printre cele mai dureroase experiențe pe care le poate avea cineva, fie el bărbat sau femeie. In rândurile de mai jos voi trece în revistă cum reacționează femeile la acest eveniment traumatic. Femeile raportează o gamă largă de sentimente intense în diferite stadii de separare: ♦ sunt speriate de responsabilitatea pentru viitorul lor economic si al copiilor lor; ♦ simt tristețe cu privire la destrămarea unității familiei; ♦ sunt anxioase cu privire la modul în care vor reuși sp facă față angajamentelor la locul de muncă si acasă; ♦ sunt furioase cu privire la sacrificiile pe care le-au făcut în timpul relației/căsniciei punând pe locul doi cariera si interesele personale si rolul de gospodină pe primul loc; ♦ sunt pline de resentimente față de fostul partener; ♦ sunt speriate de noile circumstanțe și de viitor; ♦ sunt îngrijorate că relația cu fostul partener va ramane intr-un conflict deschis pentru totdeauna; ♦ se tem să nu facă aceleași greșeli într-o altă relație. Și lista rămâne deschisă. Toate aceste forme de răspuns, dureroase și stresante, sunt perfect normale. Partea bună este că multe femei care au experimentat aceste sentimente în urma unei separări sau divorț au trecut peste ele, reușind să se echilibreze și să meargă mai departe. Partea mai puțin bună este că au reușit acest lucru în timp, unele cu ajutor specializat, altele singure sau cu ajutorul prietenilor și familiei. Procesul de revenire după un divorț nu este ușor și e nevoie de timp și de angajament ca să reușești. Dar dacă atâtea femei înaintea ta au reușit, cu siguranță vei reuși si tu!
Sursa foto:unica.ro
Partajează asta:
INAINTE DE INFIDELITATE A FOST…..
Intr-o relatie de cuplu fidelitatea este un ingredient de baza. Cu toate acestea este gresit sa spunem ca o relatie extraconjugala este motivul despartirii partenerilor. Pana a se ajunge la relatia extra, au existat in cuplu o serie de factori care anuntau ce avea sa urmezem dar care nu au fost luati in serios :
- Lipsa intimitatii (si vorbim aici de intimidate intelectuala, financiara, sexuala, spiritual, de interese)
- Comunicare slaba
- Lipsa unei comunicari afectiva
- Interese diferite (lectura, filme, sport, modalitati de petrecere atimpului liber etc)
- Sisteme de valori diferite
- Nevoi diferite
- Asteptari diferite de la relatie si de la viata in general.
Asadar, inainte de a se ajunge in punctul critic, in care unul din parteneri are o relatie extraconjugala, si din care este foarte greu sa mai gasesti modalitatea de reconcilire tinand seama ca increderea partenerilor este afectata, cei doi ar trebui sa fie mai atenti la cee ace se intampla, in fiecare zi, in relatia lor. Ruptura nu apare peste noapte, norii de furtuna exista chiar daca alegeti sa credeti ca va vor ocoli.
Atunci cand in relatia voastra intalniti unul sau mai multe din elementele expuse mai sus, nu ezitati sa luati masuri:
- Vorbiti cu partenerul despre cee a ce se intampla;
- Nu formulate acuze sau critici la adresa partenerului: expuneti faptele si cum va afecteaza pe voi;
- Daca aveti copii, nu-i amestecati in disputele voastre: copii nu trebuie sa fie pusi in situatia de a pactiza cu unul din parinti, ei au nevoie de amandoi parintii;
- Analizati-va sentimentele fata de partener si fiti correct cand faceti acest lucru;
- Analizati in ce ma masura va doriti sa continuati relatia. Daca intr-adevar vreti sa faceti acest lucru, atunci asumati-va decizia si nu va martirizati;
- Cautati ajutor specializat in cazul in care simtiti ca nu va outeti descurca singuri (nu este slab cel care merge la terapie, ci dimpotriva el este cel puternic pentru ca stie ca are nevoie de ajutor si il cere, iar pentru asta este nevoie de curaj si determinare)
A da vina doar pe unul din parteneri pentru destramarea unei relatii de cuplu este o greseala. Daca sunteti corecti cu voi insiva si va uitati mai atent la relatia de cuplu, veti vedea si care a fost contributia voastra la instrainare si despartire si astfel fie veti putea remedia situatia (daca acest lucru este posibil si despartirea nu este definitiva), fie veti sti ce sa nu faceti in viitoarea relatie.
Autor: psih. Florentina Negrescu
Sursa foto:
Partajează asta:
Copilul si divortul
Prin natura sa, copilul este egocentric si nu poate intelege o situatie decat daca o raporteaza la el. Astfel, in cazul unui divort, el va interpreta ca fiind el insusi motivul despartirii parintilor sai: “Pleci pentru ca nu sunt cuminte? Va certati din cauza notelor mele mici de la scoala?” Si chiar daca nu exprima aceste ingrijorari, trebuie sa tineti seama de ele pentru ca ele exista si are nevoie sa auda de la parinti ca nu el este vinovat de despartirea lor.
Are nevoie sa i se spuna ca amandoi il iubiti si nimic nu se va schimba in privinta aceasta. In acest mod, el se va simti iubit si protejat si va sti ca are locul sau in inima voastra pe care nu i-l va lua nimeni.
Copilul are nevoie sa-si exprime sentimentele: furia, suferinta fata de o situatie pe care nu a ales-o, pe care nu o poate controla si in fata careia se simte neputincios. Daca va iubiti copilul, atunci trebuie sa-I intelegeti si sa-i acceptati imbufnarile, lacrimile, tacerile sau rabufnirile. Acceptandu-i suferinta ii oferiti posibilitatea de a o depasi. Nu trebuie sa o negati niciodata, pentru ca ea exista si este reala.
Cand va intelege despre ce este vorba, ca mama si tata nu mai vor si nu mai pot sa stea impreuna, va incepe sa-si puna intrebari de ordin practic legate de viata lui: “Eu cine o sa stau? Si cand o sa-l vad pe celalalt? Si cine o sa ma mai ajute la lectii?”. Cu rabdare si iubire, trebuie sa-i oferiti toate lamuririle de care are nevoie si nu uitati ca un copil cu cat e mai mic cu atat are nevoie de raspunsuri clare pentru ca pentru el casa si familia sunt foarte importante. Din aceasta cauza, ar fi de dorit, ca macar in perioada de criza imediat urmatoare despartirii, sa nu se schimbe prea mult mediul in care traieste pastrand, pe cat posbil, rutina, obiceiurile si locul unde traieste.
sursa foto: jurnalul.ro
Partajează asta:
Sa ramanem impreuna de dragul copiilor?
Sa-ti feresti copii de suferintele divortului poate fi un sacrificiu sau o scuza folosita de cuplul parental, pe care copiii le vor plati scump mai tarziu. Cum stau lucrurile de fapt? Dificultatea, cand nimic nu-i mai leaga pe cei doi soti si raman impreuna numai pentru copii, le transfera povara lor copiilor si acestia vor avea o datorie prea mare fata de parintii lor. O astfel de decizie creeaza copii sacrificati si culpabilizati. Ea poate fi functionala numai daca parintii isi asuma in totalitate aceasta decizie si nu se victimizeaza.
Atunci cand se produce divortul si cuplul parental nu mai exista, nimic nu-i impiedica pe cei doi sa-si imparta coparentalitatea, bazata pe stima si incredere. Astfel, amandoii vor continua sa se implice in viata copiilor. Dar pentru o coparentalitate de success trebuie ca fiecare sa respecte regula urmatoare: emotiile negative si sentimentele de tradare sau furie fata de fostul(fosta) sa nu le exprime de fata cu copiii; sa aiba deci puterea de a se gandi mai intai la binele copiilor!
In momentele traumatice, asa cum este un divort, copii au nevoie sa se simta securizati, au nevoie de dragostea si protectia ambilor parinti, au nevoie sa stie ca acestia ii vor iubi si sprijni in continuare. Aceste nevoi sunt mai pregnante la copiii foarte mici, la cei cu varste intre 4 si 6 ani si la adolescenti. Pentru acestia, criza unui divort este mai greu de gestionat, deoarece in aceaste perioade copili au nevoie de repere stabile in viata lor pentru ca altfel se simt amenintati. Cu toate acestea, pentru copii, un divort este de preferat unei convietuiri conflictuale, in care doi parinti ce nu se mai iubesc se cearta si se plang continuu unul de celalalt.
Sursa foto: itsybitsy.ro
Partajează asta:
Ce să le spunem copiilor când hotărâm să divorțăm
Oricât de dificil ar fi pentru cei doi adulți să facă față durerii și stresului unui divorț, atunci când sunt și copii la mijloc, ei trebuie să găsească puterea de a trece peste durerea lor și să-i ajute copii să înteleagă ce se petrece și, de asemenea, să găsească tonul și momentul potrivit pentru a le da explicații referitoare la ceea ce se întâmplă. Explicațiile trebuie să fie potrvite vârstei lor pentru ca ei să le poată ”digera”.
1.Spuneți-le adevărul!
Copiii trebuie să știe că veți divorța și că acest lucru este ireversibil. Nu trebuie să intrați în amănunte legate de motivele divorțului, dar trebuie să le subliniați faptul că nu există cale de întoarcere; de exemplu spuneți-le ceva simplu ”Eu și cu tatăl vostru nu ne mai întelegem și am hotarât să divorțăm!”. În același timp nu uitați să îi asigurați de dragostea dvs pentru ei și de faptul că veți rămâne întotdeauna părinții lor chiar dacă nu veți mai fi împreună.
2. Avertizați-i asupra schimbărilor!
Copii trebuie să știe că viața lor, așa cum o știau ei, se va schimba. Vor interveni schimbări în ceea ce privește familia, unul din părinți nu va mai locui cu ei, poate că vor fi nevoiți să se mute într-o altă locuință, să schimbe școala etc. Este important pentru ei să le anticipați întrebările și îngrijorările și să le spuneți de toate aceste schimbări și că veți găsi soluții împreună pentru orice situație ce ar putea interveni.
3. Spuneți-le că îi iubiți!
Chiar dacă vi se pare că nu este necesar să le spuneți cât îi iubiți, că acest lucru este evident, pentru ei înseamnă foarte mult să o audă de la dvs și să știe că veți fi în continuare acolo pentru ei, fiindu-le alături ca și până atunci să-i ajutați la teme, să-i duceți la și să-i luați de la gradiniță, școală etc. Și nu vă fie frică, oricât de des le-ati spune, nu este niciodată prea mult!
Sursa foto:avantaje.ro
Partajează asta:
Cum îi afectează pe copii divorţul părinţilor?
În zilele noastre, divorţul a deveni ceva obişnuit. Şi pentru că este un fapt că în ultimele decenii tot mai multe cupluri ajung la divorţ, chiar dacă au copii, mai multe studii au fost întreprinse pentru a vedea în ce măsură divorţul părinţilor îi afectează pe copii.
Tot mai puţini sunt cei care încearcă să salveze căsnicia cu orice preţ. La cele mai mici disfuncţionalităţi, partenerii decid să se despartă. Dacă acest lucru se produce înainte de a se ajunge la conflicte majore care să afecteze profund viaţa întregii familii, atunci divorţul, chiar dacă lasă urme asupra copiilor, este mai de dorit decât convieţuirea într-un mediu toxic, suprasaturat de certuri, reproşuri şi frustrări.
S-a demonstrat că dacă divorţul se produce în faza când cei doi soţi încă mai pot comunica, influenţa asupra copiilor nu este atât de negativă şi aceştia se adaptează mai bine la noile condiţii de viaţă. Mult mai nociv este pentru copii să trăiască, zi de zi, într-o atmosferă apăsătoare, în care părinţii se ceartă tot timpul şi se acuză reciproc şi unde, nu de puţine ori, copii sunt folosiţi ca arme de către un părinte pentru a-l pedepsi pe celălalt.
Lucrând cu copii care au trecut prin divorţul părinţilor am remarcat că cel mai adesea lucrul de care aceştia se plâng şi-i deranjează cel mai tare este timpul petrecut cu părintele care pleacă. Faptul că trebuie să-şi drămuiască timpul cu părintele care nu stă cu ei, că îl văd doar din când în când, că uneori aceste întrevederi sunt umbrite de intervenţia celuilalt părinte, este lucrul care îi deranjează şi-i îndurerează pe care majoritatea copiilor cu părinţi divorţaţi. Ca şi băieţelul din imagine, ei şi-ar dori să poată petrece timp egal cu ambii părinţi!
Trebuie să treacă mult timp, uneori ani, până când copiii admit că părinţii lor nu vor mai fi niciodată împreună şi că de acum încolo, ei, copiii, vor trebui să-şi împartă la doi timpul pe care îl petrec cu părinţii lor.
Autor: psih. Florentina Negrescu
sursa foto: lib.edu
Partajează asta:
4 greșeli pe care părinții le fac după divorț
Imediat după divorț, cei doi soți se pot simți amenințați, vulnerabili și viața le poate părea fără sens. Furia pe care o resimte mai ales cel care este părăsit se poate îndrepta acum, fără intenție evident, către alți membri ai familiei care au legături cu celălalt partner. De aceea, este bine de știut ce să nu faceți dacă ați divorțat și aveți copii.
1. Nu va transformați copiii în mesager pentru a transmite fostului/fostei, mesaje pe care altfel nu i le puteți transmite. Cel mai eficient mod ar fi sa-i scrieți un e-mail sau să-i dați un telefon și să discutați problema direct și nu prin intermediul copiilor care astfel se simt expuși și manipulați.
2. Nu cădeți în capcana de a le povesti copiilor cu lux de amanunte ”tradarea” partenerului. Nu uitați ca celălalt este și rămâne părintele copilului chiar daca nu mai este soțul vostru, iar copilul se va simți prins la mijloc în această situație. Nu-l transformați în confident pentru că acest lucru este mai mult decât poate el să ducă.
3. Nu le interziceți copiilor să se întâlnească cu celalalt părinte. Și nici nu-l chestionați despre viața personală a acestuia. Când se întoarce după un week-end petrecut cu părintele care nu stă cu el, puneți-i intrebări legate despre activitatea și interacțiunea lui cu celălalt părinte și nu despre cine mai era de față, despre actuala prietenă a fostului soț, despre cum arată aceasta, ce face, ce spune. Copilul se va simți amenințat și îi veți creea o stare de stres pentru că nu va ști cum să vă spună astfel încât să nu vă supărați.
4. Când copilul face ceva greșit nu faceți afirmații de genul ”ești exact ca tatăl tău/ mama ta!” pentru că îi induceți ideea că el este rău și că ceva nu este în regulă cu el. Explicați-i ce a greșit și care este comportamentul pe care îl așteptați de la el fără să faceți referiri la celălalt părinte.
Astfel, învățați să le fiți alături copiilor, să le răspundeți la întrebări atunci când au, să nu le interziceți accesul la celălalt părinte și să vă păstrați neutralitatea față de acesta în discuțiile pe care le aveti cu copiii!
