În zilele noastre, divorţul a deveni ceva obişnuit. Şi pentru că este un fapt că în ultimele decenii tot mai multe cupluri ajung la divorţ, chiar dacă au copii, mai multe studii au fost întreprinse pentru a vedea în ce măsură divorţul părinţilor îi afectează pe copii.
Tot mai puţini sunt cei care încearcă să salveze căsnicia cu orice preţ. La cele mai mici disfuncţionalităţi, partenerii decid să se despartă. Dacă acest lucru se produce înainte de a se ajunge la conflicte majore care să afecteze profund viaţa întregii familii, atunci divorţul, chiar dacă lasă urme asupra copiilor, este mai de dorit decât convieţuirea într-un mediu toxic, suprasaturat de certuri, reproşuri şi frustrări.
S-a demonstrat că dacă divorţul se produce în faza când cei doi soţi încă mai pot comunica, influenţa asupra copiilor nu este atât de negativă şi aceştia se adaptează mai bine la noile condiţii de viaţă. Mult mai nociv este pentru copii să trăiască, zi de zi, într-o atmosferă apăsătoare, în care părinţii se ceartă tot timpul şi se acuză reciproc şi unde, nu de puţine ori, copii sunt folosiţi ca arme de către un părinte pentru a-l pedepsi pe celălalt.
Lucrând cu copii care au trecut prin divorţul părinţilor am remarcat că cel mai adesea lucrul de care aceştia se plâng şi-i deranjează cel mai tare este timpul petrecut cu părintele care pleacă. Faptul că trebuie să-şi drămuiască timpul cu părintele care nu stă cu ei, că îl văd doar din când în când, că uneori aceste întrevederi sunt umbrite de intervenţia celuilalt părinte, este lucrul care îi deranjează şi-i îndurerează pe care majoritatea copiilor cu părinţi divorţaţi. Ca şi băieţelul din imagine, ei şi-ar dori să poată petrece timp egal cu ambii părinţi!
Trebuie să treacă mult timp, uneori ani, până când copiii admit că părinţii lor nu vor mai fi niciodată împreună şi că de acum încolo, ei, copiii, vor trebui să-şi împartă la doi timpul pe care îl petrec cu părinţii lor.
Autor: psih. Florentina Negrescu
sursa foto: lib.edu
Consiliere si psihoterapie 