Există persoane a căror prezență nu luminează, ci apasă. Îți iau din energie, din spontaneitate, din curajul de a fi tu. La început te întrebi dacă nu ești tu prea sensibil, prea exigent sau prea pretențios. Încerci să te adaptezi, să explici, să repari. Cauți motive pentru care relația ar trebui să continue doar pentru că există un trecut comun, un sentiment de datorie sau frica de singurătate. Dar adevărul este că există oameni care nu vor să te vadă crescând, pentru că asta le-ar aminti de stagnarea lor. Oameni care îți subminează încrederea prin remarci ironice, prin critici mascate în „glume”, prin tăceri reci atunci când ai nevoie de susținere. Oameni care îți cer tot, dar oferă foarte puțin. Relațiile cu ei devin un cer încărcat de nori grei, din care cad picături de vinovăție, rușine sau obligație. Te obișnuiești să mergi pe vârfuri, să calculezi fiecare cuvânt, să nu deranjezi, să te micșorezi. Și ajungi să crezi că asta este normalitatea. Dar soarele nu poate străluci acolo unde tu însuți îți ascunzi lumina. El are nevoie de spațiu, de aer. Iar uneori, primul pas spre lumină este renunțarea la cei care trăiesc în umbra ta. Când îi lași să plece, se întâmplă ceva uimitor: respiri altfel. Corpul se relaxează fără să înțelegi de ce, gândurile se limpezesc și vocea ta interioară devine mai clară. Începi să simți din nou bucurie în gesturile mărunte. Îți dai seama că viața nu e atât de grea cum părea, ea era întunecată de prezența lor. Libertatea de a fi tu devine mai importantă decât confortul de a păstra un atașament toxic. Și descoperi că soarele nu apare doar din exterior, ci începe să se nască în interiorul tău în momentul în care pui limite și spui „ajunge”. Nu toți oamenii merită un loc în povestea ta, indiferent cât de veche este relația sau cât de promițătoare a părut la început. Unele legături există doar ca să îți arate ce nu mai accepți, ce nu te mai reprezintă. Și da, după ce pui limite va exista tristețe și va fi un gol. Dar după ce norii se risipesc, vezi peisajul real al vieții tale având șansa de a crește, de a iubi diferit, de a trăi în acord cu cine ești. Și vei descoperi că lumina nu venea de la ceilalți, ci era mereu în tine, doar că cineva stătea în fața ei. Iar când nu mai permiți acelui nor să te acopere, iese soarele și cerul rămâne senin. Unii oameni sunt precum norii: când dispar din viața ta iese soarele.
Arhive etichetă | relatii
Bagajul emoțional
Adesea folosim expresia „bagaj emoțional” ca și cum ar fi un concept simplu, ușor de înțeles, dar rareori ne oprim cu adevărat să-l privim în tihnă, să vedem ce conține. Și asta pentru că, de cele mai multe ori, ceea ce e înăuntru nu e nici vizibil, nici ușor de pus în cuvinte. Ne dăm seama că îl purtăm cu noi abia atunci când relațiile devin prea complicate, când reacțiile noastre par disproporționate, când ne surprindem repetând aceleași tipare dureroase, ca și cum amBagajul emoțional merge pe același drum, cu ochii închiși, sperând că de data asta ne vom rătăci altfel.
A înțelege ce este bagajul emoțional nu înseamnă să ne judecăm pentru ce purtăm, ci să ne recunoaștem povestea. Să ne uităm cu sinceritate la ce am dus cu noi, la ce ne doare, la ce ne blochează. Să începem să despachetăm, cu răbdare, cu curiozitate, cu dorința de a ne elibera. Pentru că doar ceea ce este văzut poate fi vindecat. Iar bagajul emoțional nu trebuie aruncat, ci înțeles. Nu trebuie ascuns, ci integrat. Nu trebuie să ne definească, ci să ne învețe cine am fost – ca să putem alege cine vrem să fim.
Când ne gândim la ceea ce aducem cu noi din trecut, ne pot veni în minte amintiri plăcute sau dureroase, momente care ne-au marcat sau persoane alături de care am trăit. Dar ceea ce rămâne cu adevărat în noi, ceea ce ne influențează profund și constant, nu este doar ceea ce s-a întâmplat vizibil, clar, ci ceea ce s-a acumulat în tăcere: felul în care am fost iubiți sau nu, privirea cu care am fost întâmpinați în momentele noastre vulnerabile, siguranța pe care am simțit-o sau nesiguranța în care ne-am format. Acestea toate, puse împreună, devin ceea ce numim „bagaj emoțional” – un termen frecvent folosit, dar adesea prea vag înțeles.
Bagajul emoțional este, în esență, suma experiențelor emoționale nerezolvate, netrăite până la capăt sau neînțelese, care continuă să trăiască în noi, chiar dacă timpul a trecut. Este compus din emoțiile pe care nu am avut voie să le exprimăm, din nevoile pe care a trebuit să le ignorăm, din răni care nu au fost niciodată validate sau recunoscute.
Bagajul emoțional nu se formează doar în familii disfuncționale sau în contexte evident traumatizante. Se formează și în casele „normale” – cele în care nu s-a țipat, dar nici nu s-a vorbit despre durere; cele în care părinții au fost prezenți fizic, dar absenți emoțional; cele în care copilul a avut ce mânca, dar nu a fost întrebat ce simte. Pentru un copil, iubirea nu înseamnă doar hrană și haine, ci și oglindire emoțională – acel sentiment profund de a fi văzut, înțeles, acceptat exact așa cum ești. Atunci când acest lucru lipsește sau este inconsistent, copilul învață să se adapteze, să se reducă ca să se protejeze. Și toate aceste adaptări, deși salvatoare în acel moment, devin o povară grea în viața adultă.
Bagajul emoțional nu este vizibil, nu poate fi cântărit sau măsurat, dar își face simțită prezența în cele mai intime părți ale vieții noastre. Îl vedem în felul în care reacționăm într-un conflict – ne retragem, atacăm, tăcem, plângem – fără să știm de ce. Îl simțim în relațiile apropiate, în care nu reușim să ne simțim în siguranță, nici când suntem iubiți, nici când suntem părăsiți. Îl trăim în vocea interioară care ne spune că nu e suficient ce am făcut, că n-avem voie să greșim, că ar trebui să ne fie rușine. Îl purtăm în deciziile de zi cu zi, în anxietățile mici sau mari, în epuizarea care apare chiar și atunci când viața pare să fie în ordine.
Un exemplu frecvent este cel al adultului care se simte responsabil pentru tot ce e în jurul lui – pentru bunăstarea celor dragi, pentru succesul echipei, pentru liniștea relației. În spatele acestei hiper-responsabilități se află adesea un copil care a învățat, poate prea devreme, că nu poate conta pe nimeni. Poate a avut un părinte bolnav, instabil emoțional sau absent, și a fost nevoit să preia roluri care nu-i aparțineau. Acum, acel adult duce în sine o regulă nescrisă: „Dacă nu am eu grijă, totul se prăbușește.” Iar în spatele acestei convingeri se află frica: frica de pierdere, frica de a nu fi iubit dacă nu este de folos, frica de dispariție.
Un alt exemplu este cel al persoanei care se teme să se apropie cu adevărat de cineva. Poate se implică în relații cu oameni indisponibili emoțional sau evită complet intimitatea, deși tânjește după ea. În spate, de multe ori, se află un model de atașament în care apropierea a fost dureroasă: părinți care au iubit condiționat, care au retras afecțiunea când copilul greșea sau își exprima emoțiile. Astfel, pentru acel adult, apropierea nu mai înseamnă căldură, ci pericol. Iar retragerea devine un mecanism de protecție.
Ce este dureros, dar și eliberator în același timp, este faptul că bagajul emoțional nu se manifestă doar în situații dramatice, ci și în cele mai obișnuite momente ale vieții. Când ne enervăm exagerat pentru un comentariu aparent banal, când ne simțim copleșiți în fața unei alegeri simple, când ne criticăm aspru pentru greșeli minore, când evităm conflictele cu orice preț, chiar și atunci când ar trebui să ne apărăm. Toate acestea sunt semne ale unui trecut care trăiește încă în noi.
Bagajul emoțional se mai poate manifesta și prin dificultatea de a trăi momentele frumoase. Există oameni care, atunci când lucrurile merg bine, devin neliniștiți. Apare o stare difuză de anxietate, de așteptare a ceva rău. Mintea se pregătește pentru pierdere, pentru haos. Asta nu înseamnă că nu vor fericire, ci doar că nu știu cum să se simtă în siguranță atunci când o trăiesc. În spate se află, deseori, copilul care a învățat că liniștea nu durează, că întotdeauna urmează ceva greu. Iar acea învățare, oricât de veche, rămâne activă.
Este important să înțelegem că acest bagaj nu e dovada că suntem defecți. Nu e un defect de caracter, nici o dovadă că nu suntem suficient de puternici. Este, mai curând, amprenta unui trecut în care am făcut tot ce am putut pentru a ne adapta. Este rezultatul unui efort uriaș de supraviețuire emoțională. Și dacă îl ducem cu noi, nu e pentru că nu vrem să-l lăsăm, ci pentru că nu știm că putem să renunțăm la el și nici nu ne-a fost arătat niciodată cum putem face asta.
Procesul de transformare nu începe cu soluții rapide, ci cu recunoaștere. Cu acel moment în care spui: „Îmi dau seama că port cu mine lucruri care nu-mi mai fac bine.” Poate nu le poți lăsa jos imediat, dar simplul fapt că le vezi este un punct de cotitură.
Partajează asta:
Când pui limite nu pierzi relații
Când pui limite nu pierzi relații, renunți la iluzii.
E un adevăr pe care îl învățăm greu, de cele mai multe ori prin durere. Pentru că am fost crescuți să credem că iubirea adevărată înseamnă să fii acolo oricum, oricând, să înghiți, să rabzi, să nu rănești, să nu deranjezi. Că apropierea se menține prin sacrificiu și că dacă iubești cu adevărat pe cineva nu spui „nu”. Așa ajungem să fim disponibili mereu pentru a le fi celorlalți pe plac. Dar limitele nu sunt ziduri între oameni. Sunt granițele sănătoase care permit întâlnirea autentică.
Când începi să pui limite, nu faci decât să te așezi mai bine în propria ta viață. Să spui: „ Ăsta sunt eu. Asta am nevoie. Asta nu mai pot duce. Aici se termină grija pentru tine și începe grija pentru mine.” E un act de maturitate, nu de respingere. Dar unii nu vor vedea asta. Unii vor înțelege limita ta ca pe o trădare. Ca pe o ofensă. Se vor retrage, te vor critica, poate chiar te vor face să te îndoiești de tine. Și-atunci apare durerea. Sentimentul că ai pierdut ceva. O relație. O legătură. Dar ce ai pierdut, de fapt? Ai pierdut iluzia unei relații în care doar tu te adaptai, doar tu dădeai. Iluzia că era iubire, când era, de fapt, dezechilibru. Iluzia că era apropiere, când era doar dependență. Ai pierdut ceva ce se clădea pe tăcerea ta, pe nevoile tale ignorate, pe spațiul tău invadat. Și, deși doare, e o pierdere care te eliberează.
Și da, e greu, pentru că nu ne-a învățat nimeni că putem pierde relații și totuși câștiga liniște. Că putem spune „nu” și să rămânem demni, Că putem fi corecți față de noi fără să ne pierdem respectul celorlalți. Punerea limitelor vine, uneori, cu un preț: al singurătății temporare, al incertitudinii, al disconfortului. Dar vine și cu o claritate greu de obținut altfel. Când începi să trasezi limite, se limpezesc apele din jurul tău . Oamenii care rămân nu sunt cei care profitau, ci cei care înțeleg, cei care dau, nu doar consumă. E un act de curățenie emoțională, dureros dar necesar. Adevărul e că nu pierzi relații reale când pui limite. Relațiile reale nu cer sacrificiul identității tale. Nu îți cer să te abandonezi, să te anulezi, să te pui pe pauză. Relațiile reale se reașază în fața unei limite. Se adaptează. Cresc odată cu tine. Doar iluziile dispar — acele relații care păreau întregi doar pentru că tu erai mereu disponibil, mereu tăcut, mereu de acord. Limitele nu distrug legături, le testează și le dezvăluie esența.
Poate că o parte din tine încă se teme și e firesc. Să nu te grăbești să-ți înăbuși frica. Ascult-o. Și, în același timp, mergi mai departe. Vei descoperi că, după ce se risipește ce era fals, rămâne loc pentru ce e autentic, pentru relații în care nu trebuie să alegi între tine și celălalt.
A pune limite nu înseamnă să închizi uși. Înseamnă să le lași deschise doar pentru cei care bat la ușă înainte de a intra.
Partajează asta:
„Teama de atașament” de Stephanie Stahl
„Teama de atașament” de Stephanie Stahl este o carte fascinantă ce explorează complexitatea relațiilor umane și influența lor asupra modului în care ne percepem pe noi înșine și pe ceilalți.
Am sa expun in continuare câteva idei interesante din această carte:
Originea fricii de atașament: Stahl dezvăluie cum frica de atașament poate avea rădăcini adânci în experiențele noastre timpurii de viață și în modelele de atașament dezvoltate în copilărie.
Impactul fricii de atașament asupra relațiilor actuale: Cartea explorează modul în care frica de atașament poate afecta relațiile noastre actuale, inclusiv cum ne apropiem de ceilalți și cum gestionăm intimitatea și angajamentul.
Auto-cunoașterea: Prin auto-reflecție și introspecție, autoarea ne încurajează să ne examinăm propriile noastre temeri și modele de atașament pentru a înțelege mai bine cum ne influențează comportamentul în relații.
Înțelegerea tipurilor de atașament: Stahl prezintă diferitele tipuri de atașament, respectiv sigur, evitant și anxios, și explică cum fiecare poate influența modul în care ne raportăm la ceilalți și cum ne simțim în relații.
Căutarea vindecării: Cartea oferă perspective și strategii pentru a depăși frica de atașament și pentru a construi relații sănătoase și satisfăcătoare, inclusiv prin conștientizarea și acceptarea vulnerabilității.
Comunicarea eficientă: Autoarea subliniază importanța comunicării deschise și sincere în relații, precum și nevoia de a stabili limite clare și sănătoase în interacțiunile noastre cu ceilalți.
Căutarea echilibrului: În final, cartea ne îndeamnă să căutăm echilibrul între independență și conectare în relațiile noastre, să ne eliberăm de frica de abandon și să ne permitem să ne deschidem inimile către ceilalți în mod autentic și curajos.
În concluzie, „Teama de atașament” oferă o perspectivă profundă și informativă asupra naturii complexe a relațiilor umane și a fricii de atașament, oferind cititorilor instrumente valoroase pentru a naviga mai înțelept și mai împlinit în lumea relațiilor interpersonale.
Partajează asta:
Living apart together
În contextul relațiilor de cuplu moderne, tot mai mulți oameni aleg să trăiască separat, chiar dacă sunt implicați într-o relație stabilă. Acest fenomen reflectă transformările culturale, economice și psihologice din societatea actuală. Alegerea de a nu împărtăși o locuință comună într-o relație de cuplu nu este neapărat un semn al unui angajament mai slab, ci mai degrabă o adaptare la noile realități ale vieții contemporane. Și atunci ce se află în spatele acestei alegeri?
Una dintre explicațiile esențiale pentru această tendință este dorința de autonomie personală. Într-o lume în care independența este foarte valorizată, mulți oameni, în special cei care au petrecut mult timp singuri înainte de a intra într-o relație, simt nevoia de a păstra o parte din această libertate. Locuitul împreună poate crea presiuni și dinamici care îngrădesc spațiul personal, iar decizia de a trăi separat le oferă partenerilor oportunitatea de a-și menține individualitatea și propriile rutine.
Factorul economic joacă și el un rol important. Chiriile și prețurile locuințelor sunt adesea foarte ridicate, iar partenerii pot avea diferite situații financiare, ceea ce influențează decizia de a nu se muta împreună. De asemenea, într-o perioadă în care carierele profesionale sunt prioritare, partenerii pot trăi, din motive profesionale, în orașe sau țări diferite, ceea ce face mutarea împreună mai puțin practică.
Trăitul separat poate oferi o soluție pentru menținerea unui echilibru sănătos între intimitatea relațională și viața individuală. Relațiile de cuplu pot fi mai flexibile, iar partenerii pot experimenta un sentiment de „prospețime” în relație atunci când au momente separate, care să le alimenteze dorința și interesul reciproc. Acest spațiu oferit fiecăruia permite gestionarea tensiunilor, evitând conflictele zilnice ce apar din coabitare.
Valorizarea coabitării în cuplu a fost în trecut strâns legată de normele sociale tradiționale care promovau căsătoria și traiul comun ca fiind standardul relațional. Astăzi, aceste norme sunt mai puțin rigide, iar modelele de familie sunt mai diversificate. Creșterea acceptării relațiilor alternative (căsătorii la distanță, relații deschise, relații LAT – „living apart together”) oferă partenerilor flexibilitatea de a-și organiza viața personală în moduri mai puțin tradiționale.
Pentru unele cupluri, traiul împreună poate genera tensiuni și conflicte frecvente. Fiecare persoană are propriile obiceiuri de viață, iar aceste diferențe pot deveni surse de frustrare zilnică. Trăitul separat reduce aceste tensiuni și le permite partenerilor să se concentreze mai mult pe aspectele pozitive ale relației lor, fără să fie constrânși de micile fricțiuni cotidiene legate de coabitare.
Persoanele care au avut experiențe negative în relațiile anterioare, fie din cauza coabitării, fie din alte motive, pot prefera să păstreze o anumită distanță fizică față de partenerul actual, pentru a se proteja emoțional. Traumele sau dificultățile relaționale anterioare pot influența alegerea de a trăi separat, oferind un sentiment de siguranță și control asupra propriului spațiu.
Alegerea de a trăi separat în cadrul unei relații de cuplu nu trebuie privită ca un eșec sau ca un semn al lipsei de angajament, ci mai degrabă ca o expresie a nevoilor și valorilor personale într-o societate modernă în continuă schimbare. Pentru mulți, această decizie poate contribui la menținerea unei relații sănătoase și la respectarea individualității fiecărui partener, oferind o alternativă viabilă la modelele tradiționale de relație.
Partajează asta:
”Povestea ta are sens” sau cum să-ți înțelegi propria viață
„Povestea ta are sens” de Raluca Anton, este o carte care m-a captivat de la primele pagini atât în calitate de psihoterapeut, cât și ca simplu cititor. Autoarea reușește să creeze un univers intim și profund, în care fiecare este invitat să-și exploreze propriile experiențe și emoții prin intermediul poveștilor relatate. Fiecare capitol este o incursiune în trăiri umane autentice, oferind reflecții valoroase asupra vieții, relațiilor și autocunoașterii.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte este modul în care se împletește narațiunea cu introspecția. Fiecare poveste nu este doar un simplu episod de viață, ci o invitație la meditație asupra propriilor noastre drumuri, alegeri și sentimente. Autoarea ne amintește că fiecare moment trăit este o parte dintr-o poveste mai mare, una care merită să fie explorată și înțeleasă.
Stilul de scriere este elegant și evocator, aducând la viață situații cu care oricine se poate identifica. Fiecare pagină este încărcată de emoție și sens, iar reflecțiile profunde ale autoarei îți rămân în minte mult timp după ce ai închis cartea.
„Povestea ta are sens” este mai mult decât o simplă lectură, este o experiență transformatoare. Este o carte care te provoacă să-ți reexaminezi propria poveste, să-ți găsești propriul fir roșu și să înțelegi că fiecare capitol din viața ta are o semnificație profundă. Recomand această carte oricui dorește să se reconecteze cu sine și să privească viața dintr-o perspectivă mai bogată și mai empatică.
Partajează asta:
Stilul de atasament si dinamica relației de cuplu
Atașamentul, un aspect fundamental al dezvoltării umane, joacă un rol semnificativ în modelarea relațiilor și a interacțiunilor noastre cu ceilalți. Atașamentul se referă la legătura emoțională pe care o formăm cu îngrijitorii noștri principali în timpul copilăriei, care influențează apoi capacitatea noastră de a forma și de a menține relații sănătoase de-a lungul vieții. Când vine vorba de parteneriate romantice, înțelegerea modului în care stilurile de atașament influențează dinamica relațiilor de cuplu poate oferi informații valoroase pentru construirea și susținerea unui parteneriat împlinit.
Teoria atașamentului, propusă de psihologul John Bowlby, sugerează că oamenii dezvoltă stiluri specifice de atașament bazate pe experiențele lor timpurii cu îngrijitorii. Aceste stiluri de atașament pot fi clasificate în trei tipuri principale: sigur, anxios-ambivalent și evitant. Fiecare stil de atașament influențează modul în care percepem și răspundem la intimitate, încredere și conexiunea emoțională, având un impact semnificativ asupra relațiilor noastre de cuplu.
Persoanele cu un stil de atașament sigur tind să aibă o viziune pozitivă despre ei înșiși și despre ceilalți. Se simt confortabil cu intimitatea, au încredere în ceilalți cu ușurință și sunt capabili să-și comunice eficient nevoile și emoțiile. Într-o relație de cuplu, partenerii cu stiluri sigure de atașament creează un mediu de îngrijire și susținere, caracterizat prin comunicare deschisă, disponibilitate emoțională și respect reciproc. Este mai probabil ca aceștia să experimenteze niveluri mai ridicate de satisfacție în relație.
Pe de altă parte, indivizii cu un stil de atașament anxios-ambivalent au adesea o viziune negativă despre ei înșiși, dar o viziune pozitivă asupra partenerilor lor. Ei doresc apropiere și se tem de abandon, ceea ce duce la o sensibilitate emoțională sporită și o nevoie constantă de reasigurare. În relațiile de cuplu, partenerii cu un stil de atașament anxios-ambivalent pot prezenta comportamente sufocante, pot deveni ușor geloși sau suspicioși și pot lupta cu neîncrederea. Acest lucru poate duce la conflicte relaționale și turbulențe emoționale, necesitând o comunicare deschisă și empatică pentru a le aborda temerile și nesiguranța.
În cele din urmă, persoanele cu un stil de atașament evitant tind să aibă o viziune negativă atât asupra lor, cât și asupra celorlalți. Ei prețuiesc independența și nu sunt ok cu intimitatea emoțională și dependența. Într-o relație de cuplu, partenerii cu un stil de atașament evitant pot părea distanți emoțional, nu-și exprimă sentimentele și au dificultăți în a avea încredere și a se baza pe parteneri. Acest lucru poate duce la sentimente de izolare și nemulțumire în cadrul relației, necesitând răbdare, înțelegere și eforturi consistente pentru a stimula conexiunea emoțională și atașamentul sigur.
Este important de menționat că stilurile de atașament nu sunt fixe și pot evolua în timp, influențate de experiențele și interacțiunile noastre din cadrul relațiilor. De exemplu, indivizii cu un stil de atașament anxios-ambivalent pot deveni mai siguri în relațiile în care partenerul lor oferă în mod constant asigurări și le satisface nevoile emoționale. În mod similar, persoanele cu un stil de atașament evitant pot dezvolta un stil de atașament mai sigur atunci când partenerul lor demonstrează disponibilitate constantă și siguranță emoțională.
Înțelegerea modului în care stilurile de atașament influențează dinamica relațiilor de cuplu îi poate ajuta pe parteneri să facă față provocărilor și să promoveze relații sănătoase și satisfăcătoare. Ea permite cuplurilor să recunoască și să abordeze propriile modele de atașament, precum și ale partenerului lor, stimulând empatia și înțelegerea. Prin crearea unui mediu sigur și de susținere care promovează comunicarea deschisă, încrederea și conexiunea emoțională, partenerii de cuplu pot lucra împreună pentru a cultiva un atașament sigur și a construi o bază solidă pentru relația lor.
Partajează asta:
Astazi este despre adevar si relatii! Oricat de mult ar incerca cineava sa ascunda adevarul, imbracandu-l in minciuni frumoase sau omitandu-l, mai devreme sau mai tarziu (dar oricum intr-un moment total nepotrivit) el va iesi la iveala, iar consecintele nu vor mai putea fi controlate.
Unii oameni sunt inzestrati cu intuitie si stiu imediat cand sunt mintiti de partener/a si totusi spera ca celalalt se va schimba, altii isi baga capul in nisip precum strutul pentru ca nu sunt pregatiti sa accepte, unii actioneaza prompt punand capat relatiei, altii traiesc in nefericire cu speranta ca ceva se va schimba. Tu din care categorie faci parte?
Partajează asta:
Cand e curent intr-o incapere, inchizi usa. La fel si in viata, cand ai relatii care iti provoaca tensiune, “inchide”usa si te vei proteja de acele persoane in preajma carora nu ti-e bine!
Partajează asta:
Timpul pentru o schimbare
Cautam fericirea si nu o gasim. Poate ca, nu cautam unde trebuie. Ne agatam de oameni si relatii, ne dorim lucruri materiale, ne indopam cu mancare si cu toate astea nu reusim sa umplem golul din interiorul nostru. Avem impresia ca daca o sa ne cumparam cutare sau cutare lucru, vom fi cu adevarat fericiti. Si ce dezamagire simtim cand, odata achizitionat acel ceva dupa are am tanjit atat, ne aduce doar o satisfactie de moment. De fapt, ceea ce ne lipseste este siguranta afectiva si aceea stabilitate pe care ti-o da intimitatea pe toate planurile (afectiv, sexual, material, intelectual, ludic, spiritual), exact acele componente de baza intr-o relatie. Si de ce nu le avem? Pentru ca facem compromisuri, pentru ca ne indragostim de persoane nepotrivite si apoi speram ca se vor schimba, transformandu-se in ceea ce avem noi nevoie asa cum se intampla in povestile din copilarie. In viata reala insa, lucrurile nu stau asa, nimeni nu se schimba de dragul nostru, ci doar atunci cand si daca isi doreste acest lucru. Daca vrem sa umplem golul, atunci nu trebuie sa ramanem blocati in relatii cu persoane nepotrivite asteptand ca magia sa ne rezolve problema si sa ne faca fericiti, trebuie sa schimbam noi ceva, la noi sau la relatie!
Partajează asta:
Sa fim
Ne amintim sa fim buni si generosi in preajma sarbatorilor. De ce nu suntem asa tot timpul? De ce ne aducem aminte de altii doar de doua ori pe an? Simplu. Pentru ca, de fapt, asa suntem: grabiti, preocupati, inghititi de grijile marunte ale fiecarei zile. Si am uitat sa ne exprimam iubirea fata de cei de laga noi, consideram ca ei stiu asta si ca nu este nevoie sa le mai spunem. Dar nu, nu este asa! Cel de langa tine vrea sa auda de la tine ca-l iubesti, ca este important si ca prezenta lui conteaza pentru tine. Altfel se va instraina si el si isi va aduce aminte, ca si tine, de doua ori pe an, de sarbatori, ca oamenii de langa el conteaza! Pe tine ce te opreste sa faci sa fie sarbatoare in fiecare zi?!
Partajează asta:
Barbatul din viata ta
Barbatul din viata ta, cel pe care il iubesti si cu care vroiai sa-ti impart cat mai multi ani, te-a mintit. Nu stii daca a facut-o ca sa nu te faca sa suferi sau a facut-o ca sa se apere pe el. Si de fapt nici nu mai conteaza. Ceea ce ramane este minciuna in sine.
Cand barbatul pe care il iubesti te minte nu-ti ramane decat sa te retragi si sa-i doresti sa fie fericit fara tine! Nu poti continua sa stai langa un om care a strecurat intre tine si el ceva ce nu va apartine. Si daca pleci nu inseamna ca nu vei suferi, ca nu vei plange in tacere si nu vei avea momentele tale de amaraciune. Insa toate acestea vor trece si dupa ce iti vei consuma si ultima picatura de dragoste pentru el, vei gasi puterea sa mergi mai departe, sa cauti si sa gasesti o alta persoana care sa merite sa intre si sa ramana in viata ta.
Sa stai langa un barbat care te-a mintit? Nu se poate. Oricat de mult l-ai iubi sau tocmai de aceea nu mai poti ramane. El nu mai este barbatul de care te-ai indragostit. Acela a disparut odata cu minciuna. Cel care te facea sa simti fluturasi in stomac, a carui prezenta o cautai continuu, a carui voce doreai sa o auzi inainte de a adormi si pe care erai obisnuita sa-l vezi dimineata langa tine, acela nu mai este. Cel de acum, de langa tine, este o alta persoana, total diferita si pe care nu o mai vrei in viata ta. Caci odata zdruncinata increderea, totul incepe sa se surpe. Minciuna, asemeni apei, se insinueaza subtil si distruge tot ceea ce a fost construit in timp si cu dragoste. Si daca ramai, vei ajunge sa-l urasti si sa te urasti, iar amintirile iti vor fi umbrite de suspiciuni si neincredere.
Cel de langa care pleci nu stii cine este si nici nu vrei sa-l cunosti. Nu-i mai vrei imbratisarea, nu mai vrei sa te trezesti dimineata langa el, nu mai vrei sa adormi seara in bratele lui. Asa ca pleci si inchizi usa peste o parte din viata ta, iar amintirile vor pastra parfumul barbatului de care te-ai indragostit.
Partajează asta:
Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…..
Stăteam deunăzi și reflectam la sensul fericirii. Suntem programați de mici să căutăm fericirea din poveste. Ni se spune că prințul o salvează întotdeauna pe prințesă. Si undeva, într-un colțișor al sufletului, avem speranța că într-o zi va apărea prințul sau prințesa din poveste și ….. gata, am găsit fericirea și vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți!
Ce nu ne spune nimeni este cum vom trăi. Toate poveștile se termină când, după multe peripeții și încercări, lupte cu balauri și vrăjitoare, prințul și prințesa ajung să fie împreună. Totul se termină cu bine, dar în acest punct. Nimeni nu continuă să prezinte încercările și luptele după ce prințul și prințesa ajung să fie împreună. Pentru că povestea reală continuă dincolo de cuvinte și de cărți. Încercările nu se termină și multe alte lupte de-abia din punctul acela de întâlnire încep. Iar noi, avem în minte doar acel ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Și bălălăim prin viață nefericiți, căutând prințul sau prințesa și gândind că fericirea noastră va deveni realitate în momentul în care il/ o vom găsi. Și cu atât mai mare este dezamăgirea când constatăm că viața este foarte departe de ceea ce am fost învățați să credem, că fericirea nu ți-o oferă cineva, ci ți-o construiești singur, că a fi cu cineva nu-ți oferă garanții pe viață, că balaurii și vrăjitoarele nu mor în momentul în care îți găsești prințul sau prințesa și că, în continuare, te lupți toți aceștia ca să îți aperi cetatea.
Fericirea nu este un dat sau o stare care odată atinsă rămâne imuabilă; ea se schimbă, se recucerește în fiecare zi, se trăiește conștient în vâltoarea de zi cu zi, se transformă si se reconfigurează continuu. Acel ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” este de fapt și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți construind și făcând în fiecare zi ceva pentru relație și pentru a fi fericiți.
Partajează asta:
Când ”NOI” nu mai există
Acel Noi cu care erai obișnuit a devenit Eu și Tu, două persoane care abia își mai vorbesc și chiar și atunci când o fac este doar pentru a-și aduce unul altuia acuze. Despărțirea a lăsat în urmă un trecut comun pe care nu ai cum să-l ștergi cu buretele: au fost ani petrecuți împreună, plini de vise și lucruri construite de voi doi pentru voi, sunt poate și copii pe care amândoi îi iubiți și de care vă veți ocupa în continuare.
Este greu să lași toate acestea deoparte și să-ți continui viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Emoțiile sunt puternice, resentimentele față de fostul partener/a, fie ca vrei sau nu, sunt și ele prezente. Și, pe lângă asta, sunt și aspectele practice legate de administrarea casei (facturi, întreținere, cumpărături, reparații, gospodărie etc) cu care va trebui sa te descurci de acum încolo.
Totul poate fi copleșitor și sentimentul de panică se poate instala. La fel și furia pe care o simți față de partener/a este prezentă și nu știi ce să faci cu ea. Sa-ți bagi capul în pământ ca struțul și să spui că nimic nu s-a întâmplat sau să te închizi în casă și să spui că nimic nu mai are rost, la fel ca și să dai vina pe celălalt pentru tot, nu este soluția care să te ajute cu ceva. Caută și cere sprjinul familiei, al prietenilor apropiați, al colegilor. Nu confunda cererea de ajutor cu slăbiciunea pentru că nu este; sunt momente în viață când ai nevoie de ajutor și trebuie să-l ceri. Și mai ai apoi și alternativa ajutorului pe care ți-l poate da un specialist: el te poate însoți în procesul acesta dificil de a face față unui divorț sau unei despărțiri, precum și să te ajute să înțelegi ce nu a funcționat și care au fost cauzele care au dus la acest deznodământ pentru a nu aduce tot balastul relației trecute în relația viitoare.
Partajează asta:
Oameni
Unii oameni intră în viața noastră și ne ating sufletul; pe aceștia îi purtăm în inima noastră chiar și atunci când ies din viața noastră. Altii întră și ies la fel de repede ca un tren accelerat ce trece printr-o gară; pe aceștia nici nu ni-i mai aducem aminte. Iar alții se strecoară în viața noastră și ne intră cu bocancii în suflet; pe aceștia îi scoatem noi, e adevarat cu multă durere, din viață, inimă și amintiri.
Dacă ai acum în viața ta măcar o persoană din prima categorie bucura-te cât mai mult de ea și primește cu iubire ceea ce are sa-ți ofere. La rândul tău nu aștepta la nesfărșit acel forever mâine pentru a-i spune cat de importantă este – ziua de astăzi este cea care contează, ziua de ieri a trecut, iar cea de mâine nu a venit încă.
Partajează asta:
Relațiile bune ne mențin sănătoși și ne fac mai fericiți
Relațiile bune ne mențin sănătoși și ne fac mai fericiți, cel puṭin asta rezultă dintr-un studiu efectuat de Harvard University.
În ziua de astăzi, tot mai mulți oameni sunt angrenați într-o viață care le lasă foarte puțin timp liber. Pe locul întâi vine serviciul! Cel mai mult timp este petrecut la locul de muncă. Uneori, datorită caracterului muncii, nici când pleacă de la serviciu oamenii nu sunt total stăpâni pe timpul lor: ceva ce trebuie terminat într-un anumit interval de timp, urgențe, lucrări care apar în plus față de cele obișnuite etc. Astfel, problemele de la serviciu sunt aduse acasă și timpul liber devine din ce în ce mai puțin.
Apoi urmează obligațiile familiale, mai ales pentru femei care, pe langă job, trebuie să se ocupe și de copii, dacă există, sau de alte treburi casnice inevitabile. Din nou, timpul liber este pus în stand-by.
Veți spune, bine, dar există week-endul! Da, dar și acesta este uneori acaparat de serviciu sau de toate restanțele care s-au adunat în timpul săptămânii. Și iată că viața unui om se poate reduce la serviciu și casă, fără timp pentru el, sau și mai rău, atunci când există timp nu este petrecut într-un mod care să-i asigure o stare de bine. Mulți confundă nevoia de împlinire personală cu dorința de a avea (bani, haine, mașini, case) și scapă din vedere faptul că golul care îi mână către toate astea nu poate fi umplut niciodată în acest fel. Foarte puțini sunt cei care se opresc să stea de vorbă cu ei, să analizeze care sunt nevoile lor și nu dorințele care trebuie îndeplinite și care de foarte multe ori sunt dictate de o societate devenită foarte comercială. În goana pentru realizarea dorințelor, oamenii se pierd pe ei, pe cei dragi, uită să mai aibă relații de calitate cu ceilalți.
A fi înseamnă a trăi conștient, a-ți valorifica la maximum potențialul și resursele de care dispui, în scopul de a-ți fi bine așa cum ești tu cu adevărat. Pentru ca să-ți fie bine, trebuie să renunți la vanități, la ură, la invidie, la răzbunare și alte lucruri care te țin ancorat într-o stare de rău continuă. Dacă tu nu ești bine cu tine, cu cel care ești, atunci nu poți avea relații de calitate cu ceilalți. Ceva din nefericirea ta se va transmite în orice relație, nemulțumirea ta va fi o piedică în orice relație, îl va împovăra pe celălat și îl va face să vrea să iasă dintr-o relație care nu ese ok pentru el. Starea interioară a fiecăruia se transpune în relație sub forma interacțiunilor cu celălat și, astfel, determină o reacție la celălalt capăt de relație care, de cele mai multe ori, este exact opusul a ceea ce ne dorim. În consecință, îmbunătățirea unei relații începe cu dezvoltarea personală: fără ca fiecare să aibă o stare de bine și să fie în acord cu el însuși nu se pot clădi relații sănătoase care să reziste în timp.
Partajează asta:
Fiecare decide pentru el
De cate ori nu am auzit, sau chiar am spus-o si noi, “Daca ma iubesti ar trebui sa stii ce-mi place, ce-mi doresc etc”. Da, poate ca pe undeva asa si este. Pe de alta parte nimeni nu este responsabil de satisfacerea nevoilor noastre sau indeplinirea dorintelor noastre. A trecut vremea copilariei cand ne doream cate ceva si mama sau tata ne indeplineau dorinta. Si poate ca unii dintre noi nici macar atunci nu am avut parte de asta. Acum suntem adulti si trebuie sa avem singuri grija de noi. Si tocmai pentru ca suntem adulti, trebuie sa cerem atunci cand vrem ceva; sa cerem clar, fara sa ne ascundem in spatele unor scheme complicate si fara sa ne suparam daca nu primim ceea ce cerem. Poate ca celalalt nu poate sau chiar nu vrea sa ne dea ceea ce avem noi nevoie sau ne dorim. Si nu-l putem obliga in niciun fel sa faca asta. Decizia este a lui si ii apartine in intregime. La fel cum si noi putem decide ce facem cu raspunsul primit din partea celuilalt; decizia ne apartine: putem sa ne suparam, sa ignoram, sa nu mai cerem alta data, sa continuam sa cerem pana primim. Si la fel, putem alege cum ne vom comporta in continuare. Ceea trebuie sa avem tot timpul in minte este ca intr-o relatie intotdeauna sunt trei: eu, celalalt si relatia. Daca eu, la capatul meu de relatie fac ceva, asta influenteaza relatia si astfel voi determina o reactie la celalalt capat. Iar asta ne ajuta sa intelegem ca intotdeauna, in orice situatie, fiecare din noi poate face o alegere si odata facuta aceasta alegere trebuie sa ne-o si asumam. A pasa raspunderea la celalalt sau undeva in exterior, nu diminueaza cu nimic faptul ca noi am facut alegerea. Sa nu uitam ca noi suntem cei care luam decizia.
Partajează asta:
Oamenii vin si pleaca
Oamenii vin si pleaca din viata noastra precum trenurile intr-o gara. Situatii diverse ne aduc impreuna si altele ne despart. Unii pleaca ei, in alte situatii noi suntem cei care plecam. De le fiecare invatam cate ceva; fiecare are un rol in viata noastra asa cum si noi lasam urme in viata lor.
Unele despartiri sunt o binecuvantare, altele se produc aproape fara sa observam, iar altele ne lasa un gust amar si suferim. Nu oamenii care pleaca ne provoaca toate aceste sentimente, noi alegem cum sa ne simtim. Este greu sa nu suferi daca persoana care nu mai face parte din viata ta era una importanta pentru tine, daca ai investit timp si sentimente in relatia cu ea. Este dreptul tau sa suferi, sa iei contact cu tristetea care te cuprinde, sa o accepti ca fiind o reactie normala si incet, incet sa o consumi pentru a-i permite sa se dilueze, sa lasi sa se cearna totul, sa pui amintirile in sertarasele lor fara a deveni dependent de ele.
Se spune ca timpul vindeca toate ranile. Da, asa este, este nevoie de timp si de contactul cu starile pe care le traiesti. Sa nu-ti negi durerea; ea nu te defineste, este doar o stare trecatoare si daca accepti ca este o mica parte ce a aparut intr-un moment al procesului numit viata ta, vei realiza ca da, nu va mai fi ca inainte, dar va fi: va fi altfel! Ne oprim doar din cand in cand sa ne analizam vietile, sa ne vindecam ranile, insa intotdeauna mergem mai departe.
Partajează asta:
FEMEILE SI DIVORȚUL
Separarea și divorțul sunt printre cele mai dureroase experiențe pe care le poate avea cineva, fie el bărbat sau femeie. In rândurile de mai jos voi trece în revistă cum reacționează femeile la acest eveniment traumatic. Femeile raportează o gamă largă de sentimente intense în diferite stadii de separare: ♦ sunt speriate de responsabilitatea pentru viitorul lor economic si al copiilor lor; ♦ simt tristețe cu privire la destrămarea unității familiei; ♦ sunt anxioase cu privire la modul în care vor reuși sp facă față angajamentelor la locul de muncă si acasă; ♦ sunt furioase cu privire la sacrificiile pe care le-au făcut în timpul relației/căsniciei punând pe locul doi cariera si interesele personale si rolul de gospodină pe primul loc; ♦ sunt pline de resentimente față de fostul partener; ♦ sunt speriate de noile circumstanțe și de viitor; ♦ sunt îngrijorate că relația cu fostul partener va ramane intr-un conflict deschis pentru totdeauna; ♦ se tem să nu facă aceleași greșeli într-o altă relație. Și lista rămâne deschisă. Toate aceste forme de răspuns, dureroase și stresante, sunt perfect normale. Partea bună este că multe femei care au experimentat aceste sentimente în urma unei separări sau divorț au trecut peste ele, reușind să se echilibreze și să meargă mai departe. Partea mai puțin bună este că au reușit acest lucru în timp, unele cu ajutor specializat, altele singure sau cu ajutorul prietenilor și familiei. Procesul de revenire după un divorț nu este ușor și e nevoie de timp și de angajament ca să reușești. Dar dacă atâtea femei înaintea ta au reușit, cu siguranță vei reuși si tu!
Sursa foto:unica.ro
Partajează asta:
INAINTE DE INFIDELITATE A FOST…..
Intr-o relatie de cuplu fidelitatea este un ingredient de baza. Cu toate acestea este gresit sa spunem ca o relatie extraconjugala este motivul despartirii partenerilor. Pana a se ajunge la relatia extra, au existat in cuplu o serie de factori care anuntau ce avea sa urmezem dar care nu au fost luati in serios :
- Lipsa intimitatii (si vorbim aici de intimidate intelectuala, financiara, sexuala, spiritual, de interese)
- Comunicare slaba
- Lipsa unei comunicari afectiva
- Interese diferite (lectura, filme, sport, modalitati de petrecere atimpului liber etc)
- Sisteme de valori diferite
- Nevoi diferite
- Asteptari diferite de la relatie si de la viata in general.
Asadar, inainte de a se ajunge in punctul critic, in care unul din parteneri are o relatie extraconjugala, si din care este foarte greu sa mai gasesti modalitatea de reconcilire tinand seama ca increderea partenerilor este afectata, cei doi ar trebui sa fie mai atenti la cee ace se intampla, in fiecare zi, in relatia lor. Ruptura nu apare peste noapte, norii de furtuna exista chiar daca alegeti sa credeti ca va vor ocoli.
Atunci cand in relatia voastra intalniti unul sau mai multe din elementele expuse mai sus, nu ezitati sa luati masuri:
- Vorbiti cu partenerul despre cee a ce se intampla;
- Nu formulate acuze sau critici la adresa partenerului: expuneti faptele si cum va afecteaza pe voi;
- Daca aveti copii, nu-i amestecati in disputele voastre: copii nu trebuie sa fie pusi in situatia de a pactiza cu unul din parinti, ei au nevoie de amandoi parintii;
- Analizati-va sentimentele fata de partener si fiti correct cand faceti acest lucru;
- Analizati in ce ma masura va doriti sa continuati relatia. Daca intr-adevar vreti sa faceti acest lucru, atunci asumati-va decizia si nu va martirizati;
- Cautati ajutor specializat in cazul in care simtiti ca nu va outeti descurca singuri (nu este slab cel care merge la terapie, ci dimpotriva el este cel puternic pentru ca stie ca are nevoie de ajutor si il cere, iar pentru asta este nevoie de curaj si determinare)
A da vina doar pe unul din parteneri pentru destramarea unei relatii de cuplu este o greseala. Daca sunteti corecti cu voi insiva si va uitati mai atent la relatia de cuplu, veti vedea si care a fost contributia voastra la instrainare si despartire si astfel fie veti putea remedia situatia (daca acest lucru este posibil si despartirea nu este definitiva), fie veti sti ce sa nu faceti in viitoarea relatie.
Autor: psih. Florentina Negrescu
Sursa foto:
