De dimineață, la cafea, am vrut să-mi ofer câteva minute cu mine, să respir, să mă bucur de liniște și de gustul unei dimineți începute în tihnă. Dar în loc de asta, am început să-mi derulez în minte lista de lucruri de făcut. Să mă gândesc la ce am de scris, ce am de organizat, ce am de răspuns. Am simțit cum gândurile mele alergau deja, înaintea zilei, înaintea trupului meu care încă nu se trezise de tot. Mă uitam în cana de cafea, dar în mine era agitație. O grabă interioară care nu avea legătură cu nimic urgent, ci cu obișnuința de a mă împinge mereu înainte. Și mi-am dat seama că acel timp, care putea fi o întâlnire cu mine, l-am transformat într-un spațiu de presiune. Cât de ușor ne furăm clipele simple. Cât de repede ne întoarcem, fără să ne dăm seama, în ritmul acela care ne face să trăim din datorie, nu din prezență. Poate că azi, în loc să-mi propun să fac mai mult, pot să-mi propun să fiu mai mult cu mine. Chiar și doar la cafea.