De dimineață, când am deschis geamul, aerul rece a invadat camera ca un mesager nepoftit al unei lumi ostile. Era ca și cum frigul se strecurase dincolo de rame, purtând cu el o povară invizibilă. Nori cenușii acopereau cerul, o armată de umbre ce părea hotărâtă să asedieze lumina. Ziua se anunța mohorâtă, iar cerul părea să reflecte o neliniște pe care o cunoșteam prea bine. Aerul rece nu era doar rece, era tăios ca o sabie ascunsă în mătase, iar atingerea lui pe piele îmi amintea de momentele în care viața mă bombardase bulgari de ghiață. Geamul deschis devenise o punte între un exterior amenințător și un interior în care liniștea se străduia să reziste, între întuneric și lumină. Norii de pe cer nu erau doar o simplă reprezentare, erau un cor de tăcere, un preludiu la o simfonie de gânduri apăsătoare. Parcă fiecare nor ascundea o poveste a mea uitată, fiecare pată de gri era o amintire a mea pe care am evitat-o prea mult timp. Oare cerul însuși simțea greutatea acestor povești?
Ziua, în promisiunea ei mohorâtă, părea un ecou al sufletului meu. Există momente în care cerul de afară și cerul dinăuntru se aliniază într-un mod aproape înfricoșător. Iar acesta era unul dintre ele. Tot ce era cenușiu acolo sus părea să se regăsească perfect în labirintul gândurilor mele. Cuvintele nerostite, dorurile neîmplinite și speranțele rămase în așteptare se ridicau ca aburi din ceașca de ceai pe care o țineam în mâini, căutând să se dizolve în atmosfera încărcată. Dar, așa cum cerul mohorât nu rămâne veșnic acoperit, așa și în mine speranța pâlpâia, mică și fragilă, ca o lumânare ascunsă de vânt. Am învățat că norii nu sunt altceva decât o iluzie temporară, că cerul albastru nu dispare niciodată, ci doar se ascunde și că fiecare zi mohorâtă își are propriul paradox: să te facă să cauți lumina chiar mai mult decât ai fi făcut-o într-o zi însorită.
Așadar, când am închis geamul, aerul rece a rămas în urmă, dar lecția lui s-a lipit de sufletul meu ca o etichetă ce nu mai poate fi dezlipită: nimic nu este permanent, nici frigul, nici norii. Sunt doar o altă poveste spusă de cer. La fel și povestea mea continuă să se scrie și este una în care întunericul face loc, întotdeauna, luminii.
Arhive etichetă | sentimente
Limbajul este instrumentul cu ajutorul căruia putem să ne împărtășim sentimentele. Fără cuvinte, sentimentele nu au reprezentare și ar trăi doar în imaginația noastră. Cuvintele sunt imaginea sentimentelor tale, exprimă-le!
Partajează asta:
Despre flori, ploaie si sentimente
Florile nu tin cont de vreme; ele infloresc si daca afara sunt nori sau ploua. Noi insa, ne lasam de multe ori influentati de soare sau lipsa lui, de ploaie, vant sau nori. De cate ori nu vi s-a intamplat sa spuneti:”nu mai ies acum, e prea frig sau ploua!”? De ce lasam ca evenimente exterioare sa preia controlul si sa ne dicteze stari sau actiuni? Si la fel, de ce ne lasam influentati, de ceea ce spune sau face altcineva, fie el parinte, sot, partener, coleg, prieten sau fiu/fiica? In ultima instanta, este alegerea noastra: noi suntem cei care decidem si lasam ca lucruri exterioare sa preia controlul asupra vietii noastre.
Cum ar fi daca de astazi, din chiar acest moment, am decide sa nu ne mai lasam in voia evenimentelor exterioare noua. Stiu, o sa-mi spuneti ca e usor sa spui asta, dar e greu sa aplici. Da, poate ca asa este, insa daca nu vom incerca, nici nu vom reusi. Sa asteptam ca altcineva sa ne faca fericiti este o utopie. Sa vrem ca ceilalti sa se schimbe ca noua sa ne fie bine, este la fel de nerealist ca si dorinta de a invata o limba straina in cateva ore. Nimeni nu se va schimba doar pentru ca asa vrem noi, asa cum nici noi nu ne schimbam pentru ca altcineva ne cere asta: o facem numai atunci cand si daca vrem noi. Si daca am incepe sa constientizam cand ceva exterior preia controlul asupra starii noastre interioare si am allege sa nu lasam ca asta sa se intample, cu siguranta ca, incet, incet, am invata sa nu mai depindem atat de mult de cineva sau de ceva exterior noua. A fi in contact cu noi, a fi mai putin exigent cu noi, a avea asteptari mai realiste de la noi, a nu mai astepta ca ceilalti sa faca aia sau aia, sunt tot atatea modalitati de a ne simti bine.
