Arhive etichetă | eu

Măștile

sept.29

Măștile pe care le purtăm zi de zi ajung să ni se lipească de chip și de suflet. Le dăm jos cu greu și atunci când reușim descoperim că nu mai știm cine suntem cu adevărat. Am pus prea mult din noi în aceste roluri, iar eul nostru adevărat s-a contopit cu ele. In locul identității autentice rămâne doar o succesiune de gesturi învățate, replici repetate și zâmbete regizate. Toate acestea ascund frica de respingere și dorința de apartenență.
Astfel, ne pierdem treptat rădăcinile. Uităm de dorințele noastre reale și ne hrănim doar din aprobările exterioare. Ajungem să trăim ca și cum existența noastră ar fi condiționată de confirmările celorlalți, că și cum valoarea noastră ar exista numai dacă altcineva o vede și o recunoaște.
Și totuși, viața noastră adevărată este de fapt ceea ce se află sub măști. Ea cere să fie simțită, explorată și recunoscută. Iar întâlnirea cu acest adevăr aduce și confruntarea cu golul, cu frica, cu vulnerabilitatea. Ne obligă să răspundem la întrebarea dureroasă: cine suntem dincolo de ceea ce afișăm?

De astăzi aleg să aleg

apr.10

17494162_434427886907912_900314729669459968_n-1[1]

Știu că sună ciudat, dar mai ciudat este faptul că până acum alegerile pe care le-am făcut nu au fost ale mele; aveam doar impresia ca sunt ale mele, dar de fapt erau dictate de ceilalți. Întotdeauna când luam o decizie, când hotăram să fac sau să nu fac ceva, țineam seama mai întâi de ceilalți: să nu-l supăr pe x, să fiu disponibilă pentru y, să nu creadă z că am ceva cu el/ea și tot așa. In rolurile de x, y si z s-au rotit cei din familie, colegii de la birou, prietenii si lista este nesfârșită. Dacă aveam ceva de făcut și cineva ma solicita, îmi reorganizam lucrurile în așa fel încât să nu refuz. Și mă trezeam supra-aglomerată, cu o listă nesfârșită de lucruri de făcut și fără timp pentru mine. Devenisem nesociabilă pentru că nu mai aveam timp să mă văd cu nimeni, irascibilă pentru că puneam o presiune prea mare pe mine, obosită pentru că nu mai aveam timp să mă relaxez. Și în toată această nebunie eu nu mai contam, ceea ce doream eu era pus în stand-by cu gândul că voi aveam timp pentru mine în week-end (lucru care nu se întâmpla de altfel) sau în vacanță. Și totul a decurs în felul acesta zile, luni, ani până a devenit un stil de viață. Asta până azi de dimineață când m-am trezit în fața cănii de cafea cu lista cu lucruri de făcut pentru ziua ce abia începea și mi-am zis: de astăzi aleg să aleg! Și după ce mi-am băut cafeaua am pus un asterisc în dreptul lucrurilor de pe listă care nu erau urgente, am tăiat de pe listă ceea ce putea fi făcut de altcineva și nu neapărat de mine și am rearanjat ce rămăsese în ordinea priorităților. Apoi mi-am luat laptop-ul, cheile și am ieșit pe ușă cu lista refăcută, cu perspectiva de a avea timp și pentru mine, binedispusă și cu inima ușoară.  

Când ”NOI” nu mai există

mart.30

Acel Noi cu care erai obișnuit a devenit Eu și Tu, două persoane care abia își mai vorbesc și chiar și atunci când o fac este doar pentru a-și aduce unul altuia acuze. Despărțirea a lăsat în urmă un trecut comun pe care nu ai cum să-l ștergi cu buretele: au fost ani petrecuți împreună, plini de vise și lucruri construite  de voi doi pentru voi, sunt poate și copii pe care amândoi îi iubiți și de care vă veți ocupa în continuare.

Este greu să lași toate acestea deoparte și să-ți continui viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.  Emoțiile sunt puternice, resentimentele față de fostul partener/a, fie ca vrei sau nu, sunt și ele prezente. Și, pe lângă asta, sunt și aspectele practice legate de administrarea casei (facturi, întreținere, cumpărături, reparații, gospodărie etc) cu care va trebui sa te descurci de acum încolo.

Totul poate fi copleșitor și sentimentul de panică se poate instala. La fel și furia pe care o simți față de partener/a este prezentă și nu știi ce să faci cu ea.  Sa-ți bagi capul în pământ ca struțul și să spui că nimic nu s-a întâmplat sau să te închizi în casă și să spui că nimic nu mai are rost, la fel ca și să dai vina pe celălalt  pentru tot, nu este soluția care să te ajute cu ceva. Caută și cere sprjinul familiei, al prietenilor apropiați, al colegilor.  Nu confunda cererea de ajutor cu slăbiciunea pentru că nu este; sunt momente în viață când ai nevoie de ajutor și trebuie să-l ceri. Și mai ai apoi și alternativa ajutorului pe care ți-l poate da un specialist: el te poate însoți în procesul acesta dificil de a face față unui divorț sau unei despărțiri, precum și să te ajute să înțelegi ce nu a funcționat și care au fost cauzele care au dus la acest deznodământ pentru a nu aduce tot balastul relației trecute în relația viitoare.