Arhive etichetă | frica de singuratate

Între nevoia de spațiu și frica de a fi singur

Uneori simțim o chemare tăcută spre liniște, o dorință difuză de a ne retrage din zgomotul lumii și de a fi, pur și simplu, cu noi înșine. Și totuși, în același timp, această liniște ne înspăimântă. Mi-a spus o clientă într-una din zile: „Uneori simt nevoia de singurătate și cu toate acestea mi-e frică să stau singură, doar eu cu mine.” Și știu că nu este singura care simte astfel. Mulți oameni trăiesc acest paradox interior – pe de o parte, au nevoie să se îndepărteze de agitație, de așteptări, de roluri, de ceilalți; pe de altă parte, îi cuprinde o teamă profundă atunci când rămân în prezența propriei persoane. Pentru că tăcerea aduce cu ea o oglindă. Într-o zi obișnuită, cu sarcini, drumuri, mesaje, discuții, nu e loc pentru introspecție. Totul merge pe repede-înainte, și dintr-o mișcare în alta, nici nu îți dai seama că te-ai îndepărtat de tine. Nu ai când să-ți simți dorurile neîmplinite, fricile care stau pitite sub zâmbete și responsabilități, rănile vechi care dor atunci când nu mai e nimeni să te distragă. În schimb, când ești singur, încep să se audă vocile care altfel rămân acoperite – gândurile pe care nu vrei să le ai, emoțiile pe care nu vrei să le recunoști, fragilitatea pe care încerci să o ascunzi. Poate de aceea căutăm cu atâta aviditate atât prezența celorlalți, chiar și atunci când spunem că avem nevoie de spațiu. Poate de aceea umplem fiecare minut cu stimuli – un serial, un telefon, o conversație, un plan. Frica de a fi cu tine vine, adesea, din faptul că nu știi cum să stai cu tine fără să te judeci, fără să te critici, fără să simți că ceva e în neregulă cu tine. Pentru unii, singurătatea e sinonimă cu abandonul, cu durerea din copilărie, cu respingerile tăcute sau strigătele nerostite. Pentru alții, singurătatea e locul în care apare o stare de neliniște, pentru că nu mai au control, nu mai pot performa, nu mai pot evita ceea ce îi doare. Și totuși, în singurătate se află și vindecarea. Acolo, în liniștea aceea care poate părea amenințătoare, există și spațiul pentru a te auzi cu adevărat. Acolo începe cunoașterea de sine. Acolo înveți, poate pentru prima dată, că nu ești periculos pentru tine, că poți plânge fără să te rușinezi, că poți să îți ții  sufletul de mână. Întrebarea nu este doar când ți-ai luat ultima dată timp să stai cu tine, ci și cum ai stat. Ai stat ca să te judeci sau ca să te cunoști? Ca să te pedepsești sau ca să te înțelegi? Poate că următoarea dată când simți chemarea către solitudine, să nu o mai ignori, să nu o mai anulezi din frică, să rămâi tu cu tine și să vezi ce e acolo. Să te descoperi, puțin câte puțin, dincolo de zgomot, dincolo de tot ce ai fost învățat că trebuie să fii.

Divorțul și fricile noastre

images5CS075ZKFrica de singurătate ne limitează alegerile. De multe ori rămânem în relații sau căsnicii care ne sufocă pentru că ne este frică să punem punct, să închidem o pagină din viața noastră și să o luăm de la capăt. Dar dacă nu închidem ușa nefericirii nu vom avea niciodată șansa de a  fi fericiți cu adevărat.

Când o relație/ căsnicie nu mai merge ne obligă să ne punem niște întrebări al căror răspuns poate fi dureros pentru că asta înseamnă să fim realiști cu noi și să recunoaștem unde am greșit. Când se ajunge la despărțire, fie că vorbim aici de separare sau divorț, lucrurile sunt dureroase pentru ambii parteneri.

  • Pentru cel care decide să plece pentru că poartă povara deciziei și odata cu ea a vinovăției: el este cel care pleacă și-l face pe celălalt să sufere.
  • Pentru cel care rămâne pentru că se simte trădat și abandonat.

In dinamica aceasta a despărțirii cel mai dureros pentru fiecare dintre parteneri este să se oprească din a se raporta tot timpul la celalălalt și să se uite la el: fiecare are contribuția lui în ajungerea la acest punct. Dacă nu se opresc și nu identifică ce nu a mers, care a fost partea lor în această dinamică, vor reperta scenariul și în următoarea relație și vor suferi din nou. Furia și dorința de răzbunare a celui care este părăsit  sau sentimental de eliberare  amestecat cu vinovăție al celui care părăsește, îi împiedică să-și clarifice cu adevărat ce s-a întâmplat, să lase trecutul în spate și să fie atenți ca în următoarea relație să nu repete aceleași lucruri care au dus la despărțire.

Omul este o ființă prin excelență socială: nu poate trăi singur, dar asta nu însemană să stai ]ntr-o relație toxică. Cu cât stai mai mult într-o astfel de relație te anulezi ca individ, îți pierzi stima de sine și încrederea că poți reuși să ai o relație armonioasă cu cineva.

Scuzele pe care clienții mi le spun adesea sunt

  • Nu pot să le fac asta copiilor mei
  • Nu o să mă descurc singur/ă
  • Nu pot să trăiesc fără el/ea
  • Nu pot să le fac asta părinților mei, asta i-ar distruge
  • Nu suport să fiu singur/ă

Alegerea de a rămâne într-o relație care nu merge vă aparține, toate cele de mai sus sunt scuze menite să vă facă să vă simțiți mai bine, să nu vă diminueze pană la anulare stima de sine.

Copiilor nu le va fi mai bine într-o familie în care cei doi părinți se ceartă continuu, de-abia de-și mai vorbesc, se simt frustrați, îngrădiți, nefericiți; nu le faceți un bine stând împreună!

E adevărat că este greu să te descurci singur/ă, dar dacă planifici cu grijă cheltuielile vei vedea că te descurci, mai greu, dar până la urmă ieși la liman.

Poți să trăiești și fără partener/ă  chiar dacă ți se pare că fără el/ea nu mai poți respira. Timpul atenuează sentimente, reduce intesitatea emoțiilor.

Nu vă protejați părinții dacă le spuneți minciuni; ei simt că ceva nu este în regulă: de fiecare dată veniți în vizită la ei sau când faceți sărbătorile în familie se simte tensiunea dintre voi și partener/a, furtuna plutește în aer chiar dacă toată lumea se face că nu vede norii.

A fi singur nu este sfârșitul lumii. Te poți vedea  cu prietenii pe care i-ai neglijat cât timp ai fost în relație, poți relua legătura cu frații și surorile pentru care nu ai mai avut timp, îți poți face cunoștințe noi, poți merge la concerte, teatre, expoziții, într-un cuvânt poți avea timp