
Căutăm fericirea în locuri greșite și ne întrebăm de ce nu o găsim. Ne legăm de relații care ne consumă, ne umplem casa cu lucruri de care credem că avem nevoie, ne refugiem în mâncare, muncă sau distracții fără sens, dar, la finalul zilei, acel gol din interior rămâne la fel de adânc. E ca și cum am încerca să umplem un rezervor spart, sperând că, la un moment dat, apa va rămâne acolo chiar dacă noi nu facem nimic că să-l reparăm. Și dacă problema nu este lipsa, ci direcția în care căutăm?
De câte ori nu ai simțit acea euforie când ai cumpărat ceva ce ți-ai dorit mult? Și cât timp a durat? O zi? O săptămână? Poate chiar mai puțin. Și apoi? Următorul obiectiv, următoarea dorință, următorul „dacă aș avea asta, aș fi fericit”. De fiecare dată când căutăm fericirea în exterior, o facem temporară și fragilă. Dar dacă ceea ce ne lipsește cu adevărat nu e ceva ce putem cumpăra, ci ceva ce trebuie construit?
Siguranța afectivă, intimitatea, stabilitatea emoțională sunt ceea ce ne dorim cu adevărat. Vrem să ne simțim văzuți, acceptați, înțeleși. Și totuși, câți dintre noi facem compromisuri uriașe în relații care nu ne oferă nimic din toate astea? Ne îndrăgostim de oameni nepotriviți, sperând că într-o zi se vor schimba și vor deveni ceea ce avem nevoie. Îi idealizăm, le dăm infinite șanse, ne spunem că poate data viitoare va fi altfel. Dar, hai să fim sinceri: de câte ori s-a întâmplat cu adevărat? Cât de des a fost doar o iluzie, o speranță care ne-a ținut blocați?
Adevărul e că nimeni nu se schimbă doar pentru că noi ne dorim asta. Oamenii se schimbă doar dacă și când vor ei. Și atunci, ce facem? Așteptăm la nesfârșit să se întâmple miracolul sau avem curajul să luăm decizii diferite? Golul din noi nu va fi umplut de o relație care nu ne hrănește emoțional, nici de promisiuni goale, nici de lucruri pe care le cumpărăm ca să ne distragă atenția de la ce simțim cu adevărat. Singura cale este să ne uităm în interior și să ne întrebăm: Ce am nevoie cu adevărat? Ce îmi lipsește de fapt? Și, mai ales, ce pot face eu pentru mine?
Schimbarea nu se produce doar pentru că ne-o dorim și nici nu vine de nici de la ceilalți. Ea vine din alegerile pe care le facem zi de zi. Din curajul de a ieși din relații care ne fac mai mult rău decât bine. Din capacitatea de a ne oferi noi înșine ceea ce așteptăm de la alții. Fericirea nu e ceva ce găsești, e ceva ce construiești, cărămidă cu cărămidă, alegere după alegere. Întrebarea e: ești gata să începi?
