Despre alegeri, limite și ceea ce rămâne după ele


În viață iei decizii mai tot timpul. Unele sunt mai bune, altele mai puțin bune. Se întâmplă aproape fără să ne dăm seama: alegem cum să răspundem într-o conversație tensionată, alegem dacă să spunem „da” sau „nu” atunci când cineva ne cere ceva, alegem să rămânem sau să plecăm, să tăcem sau să vorbim. Fiecare decizie poartă în ea un ecou al valorilor noastre, al fricilor, dorințelor, nevoilor și limitelor pe care (nu) le punem.
Dacă privești în urmă, care este cea mai bună decizie pe care ai luat-o? Poate a fost un „nu” spus cu voce tremurândă, dar clară. Poate a fost momentul în care ai ales să te pui pe tine pe primul loc, chiar dacă ceilalți nu au înțeles. Poate a fost o despărțire grea, dar necesară. Sau poate ai spus „da” unei oportunități care te-a speriat, dar care ți-a schimbat viața în bine.
Și care a fost cea mai puțin bună decizie? A fost oare un „da” spus din frică, din vinovăție, din dorința de a fi plăcut? A fost un moment în care ți-ai trădat valorile, ai tolerat ceva ce nu trebuia tolerat sau ai rămas acolo unde nu-ți era bine?
Ne place să credem că putem trăi fără regrete, dar adevărul e că toți avem decizii pe care le-am fi luat altfel dacă am fi știut ceea ce știm acum. Dar poate că exact aceste alegeri „mai puțin bune” ne-au învățat cele mai importante lecții despre noi înșine.
Pusul limitelor este, de fapt, o serie de decizii continue. Nu e un eveniment singular, ci un proces zilnic în care înveți să te asculți, să te respecți și să-ți susții nevoile. Să pui limite nu înseamnă să fii dur sau rece, ci să fii sincer. Cu tine și cu ceilalți.
Așa că, dacă te uiți în urmă și vezi decizii pe care le-ai fi luat altfel, privește-le cu blândețe. Întreabă-te: ce am învățat despre mine din acel moment? Și cum pot folosi asta ca să iau decizii mai aliniate cu cine sunt acum?
Poate că adevărata întrebare nu e doar „ce decizii am luat?”, ci și „ce am învățat despre mine când am spus da sau nu?”
Tu ce răspuns ai da acestor întrebări? Care este cea mai bună și cea mai puțin bună decizie pe care ai luat-o până acum? Lasă-mi un comentariu—mi-ar plăcea să citesc despre experiența ta.

#limitepersonale #dezvoltarepersonala #alegeri #psihologie #reflecție #blogpostnou @consilieresipsihoterapie.blog #Labirintul.Psihologic #mynewhappylife

Lasă un răspuns