Fericirea este una dintre cele mai căutate stări emoționale de către oameni, iar întrebarea „Cum putem fi fericiți?” a fost dezbătută de milenii de filozofi, teologi și, mai recent, de cercetători în psihologie. În ciuda caracterului său universal, fericirea rămâne un concept complex, subiectiv și greu de definit. Fericirea nu este doar o stare emoțională trecătoare, ci un proces continuu de adaptare și creștere personală. Prin dezvoltarea abilităților și mentalităților potrivite, putem cultiva o viață mai plină de satisfacții și semnificație.   Scopul acestui articol este să analizeze fericirea dintr-o perspectivă psihologică, oferind definiții, insight-uri din cercetările recente și strategii pentru creșterea stării de bine.

În psihologie, fericirea este adesea sinonimă cu termenul „stare de bine subiectivă” (subjective well-being – SWB), un concept ce include două componente esențiale: satisfacția cu viața și experiențele emoționale pozitive. În cartea sa „The How of Happiness”, Sonja Lyubomirsky definește fericirea ca „experiența bucuriei, mulțumirii și bunăstării generale, combinate cu sentimentul că viața ta este bună, semnificativă și demnă de a fi trăită” (Lyubomirsky, 2007).

Satisfacția în viață se referă la evaluarea generală pe care o persoană o face asupra propriei vieți, în timp ce componenta emoțională este legată de prezența emoțiilor pozitive și de absența celor negative (Diener, 1984). Fericirea nu înseamnă absența totală a durerii sau a suferinței, ci o prevalență a emoțiilor pozitive în comparație cu cele negative.

Unul dintre cei mai proeminenți cercetători în domeniul fericirii este psihologul Ed Diener, care, alături de colegii săi, a dezvoltat conceptul de stare de bine subiectivă. Studiile lor au arătat că nivelul de fericire al unei persoane depinde de trei factori principali: circumstanțele exterioare (venit, statut social), factori genetici și activitățile deliberate pe care le întreprindem (Diener & Biswas-Diener, 2008). Surprinzător, cercetările au relevat că, deși circumstanțele exterioare influențează fericirea, acestea nu joacă un rol dominant, contribuind doar cu aproximativ 10% la starea generală de bine.

Un alt aspect interesant al cercetărilor legate de fericire este așa-numitul „set-point” al fericirii, teorie care susține că fiecare persoană are un nivel stabil de fericire la care revine în timp, indiferent de schimbările circumstanțelor de viață (Headey & Wearing, 1989). Această teorie sugerează că fericirea pe termen lung depinde mai mult de factori interni (cum ar fi genetica și atitudinile personale) decât de evenimentele externe.

Daniel Kahneman, laureat al premiului Nobel, a studiat fericirea din perspectiva economiei comportamentale, subliniind că oamenii au adesea dificultăți în a evalua ceea ce îi face cu adevărat fericiți. În cercetările sale, Kahneman a făcut distincția între „sinele experimentator” (cel care trăiește momentul) și „sinele evaluator” (cel care își amintește și evaluează experiențele trecute) (Kahneman et al., 1999). Această diferențiere este esențială pentru înțelegerea modului în care percepem fericirea, deoarece experiențele pe care le considerăm plăcute în momentul în care le trăim pot să nu fie amintite ca fiind la fel de satisfăcătoare în retrospectivă.

Studiile pe gemeni au sugerat că aproximativ 50% din variația fericirii între indivizi poate fi explicată prin factori genetici (Lykken & Tellegen, 1996). Aceasta nu înseamnă că fericirea este determinată în totalitate de gene, ci că unii dintre noi pot avea o predispoziție genetică spre a experimenta emoții pozitive sau negative. Restul de 50% depinde de factori precum circumstanțele de viață (10%) și activitățile intenționate (40%), conform cercetărilor Sonjei Lyubomirsky.

Acest cadru oferă o perspectivă optimistă asupra fericirii: deși nu putem controla în totalitate factorii genetici sau circumstanțele externe, putem lua măsuri deliberate pentru a ne crește nivelul de fericire.

În încercarea de a defini și înțelege fericirea, numeroase personalități au oferit perspective care rămân relevante și astăzi:

1. Aristotel: „Fericirea depinde de noi înșine”. Această idee subliniază importanța responsabilității personale în atingerea stării de bine.
2. Viktor Frankl: „Fericirea nu poate fi căutată, trebuie să rezulte ca efect secundar al dedicării pentru o cauză mai mare decât sinele”. Aceasta reflectă rolul semnificației și al scopului în viața umană.
3. Albert Schweitzer: „Succesul nu este cheia fericirii. Fericirea este cheia succesului”. Acest citat subliniază faptul că fericirea vine din interior și nu din atingerea unor obiective exterioare.

Deși fericirea este un concept subiectiv și variația sa între indivizi este mare, există câteva strategii validate științific care au arătat că pot crește nivelul general de fericire:

Cultivarea recunoștinței

Un număr semnificativ de cercetări sugerează că persoanele care practică recunoștința au niveluri mai ridicate de fericire. Într-un studiu clasic, Robert Emmons și Michael McCullough au descoperit că persoanele care țin un jurnal de recunoștință (notând în fiecare zi trei lucruri pentru care sunt recunoscători) au raportat niveluri semnificativ mai mari de stare de bine după doar câteva săptămâni de practică (Emmons & McCullough, 2003).

Practicarea mindfulness-ului

Mindfulness-ul, sau atenția conștientă, este practica de a trăi în momentul prezent și de a accepta gândurile și sentimentele fără a le judeca. Cercetările arată că persoanele care practică mindfulness raportează niveluri mai mari de satisfacție cu viața și mai puțină anxietate și depresie (Kabat-Zinn, 1990).

Construirea și întreținerea relațiilor pozitive

Relațiile sociale joacă un rol esențial în starea de bine. Studiile arată că persoanele cu relații apropiate și sprijin social puternic sunt mai fericite și mai sănătoase (Diener & Seligman, 2002). Legăturile sociale oferă sens și susținere emoțională, iar interacțiunile cu alții ne pot îmbogăți viața.

Setarea de obiective și găsirea scopului în viață

A avea obiective clare și a lucra pentru atingerea lor poate spori semnificativ fericirea. Fericirea nu constă doar în experiențele pozitive de moment, ci și în sentimentul de împlinire și progres. Găsirea unui scop în viață, fie că este vorba despre carieră, relații sau contribuția la binele comun, este esențială pentru satisfacția pe termen lung (Ryff & Singer, 1998).

Fericirea, deși subiectivă și dificil de cuantificat, poate fi influențată și crescută prin eforturi deliberate. De la practicarea recunoștinței și mindfulness-ului până la întreținerea relațiilor pozitive și setarea de obiective personale, există strategii dovedite științific care pot contribui la creșterea stării de bine. Cercetările sugerează că, deși circumstanțele externe și genetica joacă un rol, o parte semnificativă din fericirea noastră este sub controlul nostru direct.

Bibliografie

1. Christophe Andre (2010). Imperfecți. liberi și fericiți. Ed. Trei
2. Christophe Andre (2015). Despre arta fericirii. Ed. Trei
3. Dalai Lama (2018). Cartea înțelepciunii. Ed. Curtea Veche
4. Diener, E. (1984). Subjective well-being. Psychological Bulletin, 95(3), 542–575.
5. Diener, E., & Biswas-Diener, R. (2008). Happiness: Unlocking the mysteries of psychological wealth. Wiley-Blackwell.
6. Emmons, R. A., & McCullough, M. E. (2003). Counting blessings versus burdens: An experimental investigation of gratitude and subjective well-being in daily life. Journal of Personality and Social Psychology, 84(2), 377-389.
7. Kahneman, D., Krueger, A. B., Schkade, D., Schwarz, N., & Stone, A. A. (1999). A survey method for characterizing daily life experience: The day reconstruction method. Science, 306(5702), 1776-1780.
8. Lyubomirsky, S. (2007). The How of Happiness: A Scientific Approach to Getting the Life You Want. Penguin Press.
9. Lykken, D., & Tellegen, A. (1996). Happiness is a stochastic phenomenon. Psychological Science, 7(3), 186-189
10. Wakeman CY (2024). Redefinește fericirea. Ed. Bookzone