Intimitatea în cuplu nu înseamnă doar sex. Ce faci cu restul palierelor?
Într-o relație de cuplu, intimitatea se întinde mult dincolo de dormitor. E vorba de cât de mult ne consultăm, ne implicăm, ne ascultăm și ne deschidem unul față de celălalt în viața de zi cu zi. De multe ori, partenerii ajung să împartă doar sarcini administrative, iar restul – gânduri, emoții, visuri, decizii importante – rămân în afara relației. Ce se întâmplă când îți trăiești viața „în paralel” cu persoana de lângă tine? Ce înseamnă să construiești o apropiere autentică?
Citește mai departe pentru a explora adevărata esență a intimității în cuplu.
Intimitatea nu înseamnă doar apropierea fizică sau sexuală dintre doi parteneri. De fapt, ea se manifestă pe toate palierele vieții: financiar, intelectual, emoțional, de petrecere a timpului liber, de comunicare, spiritual, profesional etc. Intimitatea este acel spațiu comun în care doi oameni aleg să se deschidă unul față de celălalt, să împărtășească gânduri, trăiri, vise, temeri, alegeri și vulnerabilități. Atunci când acest spațiu se restrânge sau dispare, relația devine o coabitare funcțională, dar nu o legătură autentică între două ființe.
Un partener se poate simți trădat sau înșelat chiar dacă nu a existat o infidelitate fizică, atunci când descoperă că celălalt împărtășește intimitatea intelectuală, emoțională sau chiar spirituală cu altcineva – și nu cu el. De exemplu, dacă unul dintre parteneri simte nevoia să dezbată idei, să își exploreze pasiunile sau să se vulnerabilizeze în fața unei alte persoane, iar partenerul oficial este ținut la distanță de aceste fațete profunde ale vieții interioare, atunci sentimentul de excluziune și de neimportanță poate deveni dureros. Intimitatea este un spațiu rezervat relației – și atunci când acest spațiu este împărțit în afară, relația suferă.
În multe cupluri, dialogul zilnic ajunge să se rezume la chestiuni organizatorice: unde mergem în vacanță, ce facem cu copiii, ce mai este de cumpărat, ce gătim azi sau cum ne împărțim sarcinile. Toate acestea sunt necesare pentru funcționarea cotidiană, dar ele nu sunt suficiente pentru a susține o conexiune profundă. Dacă discuțiile importante, cele care vizează valorile, dorințele, dificultățile personale sau deciziile majore ale vieții sunt excluse sau tratate în solitudine, atunci apare o distanțare subtilă, dar profundă.
Când unul dintre parteneri ia hotărâri semnificative fără să se consulte cu celălalt și doar îl informează ulterior, mesajul implicit transmis este: „Ce crezi tu nu contează atât de mult” sau „Nu simt că suntem o echipă în acest aspect al vieții mele.” A-l implica pe celălalt în decizii nu înseamnă a renunța la sine sau la independență, ci dimpotrivă – înseamnă a recunoaște că relația este un teren comun, iar ce se întâmplă într-un colț al vieții are ecouri și în celălalt.
Relația de cuplu este un sistem, iar într-un sistem orice acțiune, orice dezechilibru, orice mișcare are un impact asupra întregului. Poate că uneori deciziile par personale, dar dacă ele influențează ritmul, direcția sau dinamica relației, atunci nu mai pot fi considerate strict individuale. De exemplu, decizia de a schimba jobul, de a face o investiție majoră, de a urma o terapie sau un program de dezvoltare personală sunt alegeri care influențează viața în doi – prin timpul disponibil, energia emoțională, prioritățile care se schimbă sau chiar prin noile relații sociale care apar.
A nu-l implica pe partener în astfel de alegeri poate fi o expresie a unei frici de implicare autentică. Poate fi o încercare – conștientă sau nu – de a păstra o zonă neatinsă de relație, un colț de viață în care să nu trebuiască să negociezi, să cedezi sau să te vulnerabilizezi. E o formă de protecție, dar una care creează ziduri în loc de punți. Și, paradoxal, cu cât ne protejăm mai mult de celălalt, cu atât simțim mai multă singurătate și deconectare chiar în mijlocul relației.
Este important să ne întrebăm, cu sinceritate: „De ce aleg să nu-l implic pe partenerul meu în anumite decizii?” Sau „De ce prefer să discut lucruri importante cu altcineva și nu cu omul de lângă mine?” Poate că am învățat, în timp, că deschiderea aduce conflict sau respingere. Poate că am simțit că nu suntem ascultați sau înțeleși. Sau poate că nu știm cum să ne deschidem, pentru că nu am avut modele de intimitate emoțională în copilărie. Indiferent de răspuns, e un punct valoros de reflecție – pentru că din el poate începe o schimbare.
Relațiile profunde nu se construiesc doar prin timpul petrecut împreună sau prin obiceiuri comune, ci prin capacitatea de a rămâne conectați în aspectele esențiale ale vieții noastre. Uneori, apropierea înseamnă exact acel efort de a aduce în cuplu lucrurile care ne sunt cele mai prețioase, chiar dacă e dificil. Înseamnă să spunem: „Îmi pasă ce gândești despre asta.” Sau: „Mi-ar plăcea să decidem împreună.” Sau: „Am nevoie să știu că suntem o echipă și aici.”
Dacă și tu observi că ai tendința de a păstra anumite decizii doar pentru tine, de a evita consultarea sau de a împărtăși anumite aspecte importante ale vieții tale cu altcineva, merită să te întrebi ce anume te determină să procedezi așa. E frică? E neîncredere? E dorința de a controla totul singur? Sau poate că nu ai fost obișnuit(ă) să ceri ajutor sau să te consulți. Indiferent care este răspunsul tău, schimbarea poate începe de la o simplă alegere: să fii mai prezent, mai atent, mai deschis în relația ta. Pentru că intimitatea nu este ceva ce se întâmplă de la sine – este ceva ce construim zi de zi, alegând, din nou și din nou, să fim împreună cu adevărat.
Cand se instaleaza indiferenta, pleaca, nu mai sta intr-o relatie in care celalalt nu se mai implica! Ia cu tine amintirile frumoase, renunta la cele mai putin bune si fii deschis la tot ceea ce va intra in viata ta! Viata chiar merge inainte!
Astazi este despre adevar si relatii! Oricat de mult ar incerca cineava sa ascunda adevarul, imbracandu-l in minciuni frumoase sau omitandu-l, mai devreme sau mai tarziu (dar oricum intr-un moment total nepotrivit) el va iesi la iveala, iar consecintele nu vor mai putea fi controlate.
Barbatul din viata ta, cel pe care il iubesti si cu care vroiai sa-ti impart cat mai multi ani, te-a mintit. Nu stii daca a facut-o ca sa nu te faca sa suferi sau a facut-o ca sa se apere pe el. Si de fapt nici nu mai conteaza. Ceea ce ramane este minciuna in sine.
Tot auzim vorbindu-se de criza vârstei de mijloc și asta cu referire îndeosebi la bărbați. Ce se ascunde de fapt sub această criză?
ta?
Nu verificăm cu celălalt dacă am înțeles bine mesajul, nu-l ascultăm de fapt pe celălalt, ci intrăm într-un dialog interior
Cum te simți în relație? Poți comunica deschis: Îi poți spune celuilalt ce gândești, ce simți, cum te simți când el/ea face ceva? Poți spune care îți sunt nevoile și ești la rândul tău în stare să-l asculți pe celălalt? Cât timp petreceți împreună? 
De cate ori nu am auzit, sau chiar am spus-o si noi, “Daca ma iubesti ar trebui sa stii ce-mi place, ce-mi doresc etc”. Da, poate ca pe undeva asa si este. Pe de alta parte nimeni nu este responsabil de satisfacerea nevoilor noastre sau indeplinirea dorintelor noastre. A trecut vremea copilariei cand ne doream cate ceva si mama sau tata ne indeplineau dorinta. Si poate ca unii dintre noi nici macar atunci nu am avut parte de asta. Acum suntem adulti si trebuie sa avem singuri grija de noi. Si tocmai pentru ca suntem adulti, trebuie sa cerem atunci cand vrem ceva; sa cerem clar, fara sa ne ascundem in spatele unor scheme complicate si fara sa ne suparam daca nu primim ceea ce cerem. Poate ca celalalt nu poate sau chiar nu vrea sa ne dea ceea ce avem noi nevoie sau ne dorim. Si nu-l putem obliga in niciun fel sa faca asta. Decizia este a lui si ii apartine in intregime. La fel cum si noi putem decide ce facem cu raspunsul primit din partea celuilalt; decizia ne apartine: putem sa ne suparam, sa ignoram, sa nu mai cerem alta data, sa continuam sa cerem pana primim. Si la fel, putem alege cum ne vom comporta in continuare. Ceea trebuie sa avem tot timpul in minte este ca intr-o relatie intotdeauna sunt trei: eu, celalalt si relatia. Daca eu, la capatul meu de relatie fac ceva, asta influenteaza relatia si astfel voi determina o reactie la celalalt capat. Iar asta ne ajuta sa intelegem ca intotdeauna, in orice situatie, fiecare din noi poate face o alegere si odata facuta aceasta alegere trebuie sa ne-o si asumam. A pasa raspunderea la celalalt sau undeva in exterior, nu diminueaza cu nimic faptul ca noi am facut alegerea. Sa nu uitam ca noi suntem cei care luam decizia.
Ne indragostim si credem ca ne-am gasit jumatatea. Nu realizam ca ne indragostim de un ideal, de o imagine pe care noi am creat-o si tocmai pentru ca este bine intiparita in inconstientul nostru ne este atat de draga si nu putem renunta la ea.
